O nouă speranță apare în lupta împotriva noul virus. Pfizer a anunțat că a început un studiu clinic pentru o terapie antivirală destinată Covid-19, care ar putea fi administrată pacienţilor la primul semn de infecţie.
Candidatul Pfizer, numit PF-07321332, este un inhibitor de protează care împiedică replicarea virusului în celule. Inhibitorii de protează au fost eficienţi în tratarea altor agenţi patogeni virali precum HIV şi virusul hepatitei C, atât singuri, cât şi în combinaţie cu alte antivirale, a spus compania. (CITEȘTE ȘI: POMPIER DIN TELEORMAN, ADUS DE URGENȚĂ LA SPITAL. BĂRBATUL S-A SIMȚIT RĂU LA 5 ORE DE LA VACCINAREA CU PFIZER)
Compania studiază, de asemenea, un candidat antiviral administrat intravenos, într-un studiu în fază timpurie, la pacienţi spitalizaţi cu Covid-19.
„Împreună, cei doi (candidaţi cu administrare pe cale orală şi intravenoasă) au potenţialul de a crea o paradigmă de tratament end-to-end care să completeze vaccinarea, în cazurile în care apare încă boala”, a declarat, într-un comunicat, medicul şef al Pfizer, Mikael Dolsten.
Candidatul Pfizer se află în spatele altor două terapii antivirale orale, care se află în studii de fază intermediară – primul fiind dezvoltat de compania Merck împreună cu Ridgeback Bio şi un al doilea dezvoltat de grupul Roche şi Atea Pharmaceuticals.
(VEZI ȘI: DE CE SIMONA HALEP A FOST VACCINATĂ CU SERUL PFIZER? EXPLICAȚIILE MEDICULUI VALERIU GHEORGHIȚĂ)