Petrecere cu peste 100 de invitați, spartă de polițiști lângă Iași. În interior s-ar fi găsit și substanțe interzise
Poliţiştii ieşeni au întrerupt, în cursul nopții de sâmbătă, 10 aprilie 2020, o petrecere uriașă, unde se pare că s-au consumat și substanțe ilegale.
În fața unei pensiuni, de pe raza localităţii Păun, erau adunate câteva zeci de mașini atunci când poliția a ajuns la fața locului.
Potrivit BZI.ro, polițiștii au constatat faptul că la petrecere erau prezenţi zeci de cetățeni și au trecut la legitimarea tuturor persoanelor de la faţa locului.
În speţă au fost legitimate 100 de persoane şi li s-au aplicat amenzi în valoare unitară de aproximativ 4.000 de lei. De altfel au fost găsite şi cantităţi infime de droguri.
Concret, polițiștii au găsit mai puţin de 1 gram de canabis şi mai puţin de 1 gram de substanţă praf alb ce ar putea fi ilegal. Totuşi, în această speță se va pronunţa un laborator autorizat.
Organizatorul evenimentului a fost amendat cu suma de 4.000 de lei. De altfel au fost găsite și câteva pliculețe care ar putea reprezenta substanțe ilegale.
Ce spune legea cu privire la aceste evenimente
O hotărâre dată de Guvern precizează faptul că în contextul stării de alertă și mai ales a pandemiei care s-a abătut asupra României, petrecerile, nunțile, concertele sunt strict interzise:
„În condițiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1. pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit pct. 2-19;
2. se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private”, se arată pe site-ul Legislație.just.ro
Nu rata: Florin Salam și Roxana Dobre, petrecere de pomină în plină pandemie