Petrecere întreruptă de polițiști. Aproape 200 de societăți comerciale și localuri, verificate la sânge

Publicat: 20/12/2020 | 17:49
Petrecere întreruptă de polițiști. Aproape 200 de societăți comerciale și localuri, verificate la sânge

 

Polițiștii le-au stricat distracția unor tineri din Argeș. Oamenii legii au ajuns în mijlocul petrecerii organizate într-un local. Patronul și petrecăreții s-au ales cu amenzi usturătoare. În total, aproape 200 de societăți comerciale și localuri au fost verificate și amendate. 

Poliţiştii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au constatat că într-un imobil era în desfăşurare un eveniment cu caracter privat, desfășurat în spaţiu închis. După intervenția oamenilor legii, evenimentul a fost oprit, iar organizatorul a fost sancţionat  contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.

VEZI ȘI: ” CAZ ȘOCANT ÎN CAPITALĂ: UN TÂNĂR ȘI-A ARUNCAT BUNICA DE LA BALCON. BĂIATUL A FOST PRINS DE POLIȚIE

Participanții aveau vârste cuprinse între 19 și 21 de ani

La petrecere au participat opt tineri care aveau vârste cuprinse între 19 și 21 de ani. Tinerii au fost sancționați contravențional,  de către polițiștii argeșeni,  cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare.

185 de societăţi comerciale, din 105 locaţii, au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, precum şi în privinţa respectării măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi. În urma acestor verificări, au fost aplicate 182 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 29.500 de lei.

CITEȘTE ȘI: ” MARCEL VELA, MESAJ PENTRU TOȚI ROMÂNII, ÎN PRAG DE SĂRBĂTORI. CE LE-A TRANSMIS, DUPĂ CE A PIERDUT O PERSOANĂ DRAGĂ: „VIN CU O MARE RUGĂMINTE

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult