Petrecere din Iași, terminată la spital. Doi tineri au ajuns la UPU, în stare gravă. De la ce a pornit scandalul
În noaptea de 16 spre 17 septembrie, un majorat de 30 de persoane din localitatea Ciurea, județul Iași a degenerat și a ajuns în atenția autorităților. Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost înjunghiat mortal, iar alți doi au fost transportați la spital.
Un moment atât de fericit a degenerat și s-a terminat tragic. Tânărul înjunghiat a intrat în stop cardio-respirator. Medicii nu au mai putut face nimic pentru el, iar corpul său a rămas la locul faptei, pentru investigații. Reprezentanții UPU – SMURD de la spitalul județean Sf Spiridon din Iaşi au transmis că fost înjunghiat, prin agresiune, la nivelul toracelui anterior stâng, lombar paravertebral stâng.
Doi tineri au ajuns la spital, după majoratul din Iași
Cele două victime care au fost la majoratul din Iași au fost transportate la UPU-SMURD. Cei doi tineri au 19 ani. Unul dintre ei are plăgi înjunghiate la „hemitorace bazal posterior drept, lombar drept, hipocondrul şi flanc drept, flanc stâng”. Este internat la secţia de Chirurgie după ce a fost tratat.
Cel de-al doilea tânăr are două plăgi înjunghiate artificial la nivelul stomacului şi braţului drept. A fost externat după controlul medical.
Până la momentul redactării știrii, se știe doar că totul a pornit de la o altercație. Anchetatorii nu au comunicat mai multe detalii.
Arest preventiv pentru cel care a produs tragedia
Dat fiind faptul că a rănit două persoane și a omorât una, tânărul de 22 de ani a fost arestat pentru 24 de ore. După expirarea termenului, va fi arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit datelor comunicate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
„La data de 17.09.2023, ora 01:35, procurorul criminalist a fost sesizat despre faptul ca în seara precedentă a avut loc o petrecere de majorat într-un imobil din sat Lunca Cetatuii, com. Curea, jud. Iaşi, în timpul căreia a izbucnit o altercaţie între tinerii prezenţi, iar unul dintre aceştia a fost lovit cu un cuţit şi a decedat.
Din primele declaraţii ale martorilor s-a stabilit că inculpatul S. A. P. (22 de ani) l-a înjunghiat în zona abdominală pe tânărul B. I. S. (20 de ani) provocându-i plăgi tăiate cu hemotorax, hemopericard prin ruptura de cord, leziuni grave ce au condus în scurt timp la decesul victimei. Inculpatul a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1). C. Pen, urmând să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile”, precizează comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
(CITEȘTE ȘI: Scandal la început de an școlar! Educatoarea de la o grădiniță privată din Iași, prinsă făcând videochat)