Petrecere de pomină pentru Florin Dumitrescu. A venit tot satul la ziua de naștere a juratului de la Chefi la Cuțite

Publicat: 01/08/2023 | 17:52

Este o zi importantă pentru Florin Dumitrescu. Juratul de la Chefi la Cuțite a împlinit 36 de ani, iar momentul nu putea să treacă fără ca soția lui să nu-i pregătească o mega surpriză.

Florin Dumitrescu întâmpină prima zi din ultima lună de vară cum nu se putea mai bine. Juratul de la Chefi la Cuțite este născut pe 1 august, iar în acest an, masa, dansul și distracția au fost organizate într-un sătuc din Grecia.

Florin Dumitrescu, impresionat de gestul soției sale: ” A chemat tot satul”

Citește și: CUTREMUR ÎN TV, DUPĂ PLECĂRILE LUI SCĂRLĂTESCU, BONTEA ȘI DUMITRESCU DE LA POSTUL CARE I-A FĂCUT CELEBRI. ADEVĂRUL DESPRE DESPĂRȚIREA CELOR TREI DE PRO TV

Soția celebrului chef s-a ocupat ca ziua de naștere a partenerului ei să fie una memorabilă. Cristina Dumitrescu a pregătit totul și a fost atentă până la cel mai mic detaliu. Punctul culminant al serii a fost atunci când și-a dat seama că la ziua lui de naștere a fost invitat tot sătucul grecesc. Se poate spune că petrecerea a fost asemenea unui street food festival, unde au fost invitați aproape toți localnicii.

„Nu știu cum a reușit nevastă-mea să îmi organizeze cea mai șmecheră zi de naștere din viața mea, în acest sătuc din Grecia. A chemat efectiv tot satul. A făcut un street food festival aici, practic. Și cu toate astea nu am brățară VIP. Mulțumesc mult familiei mele și iubitei mele soții că a reușit să organizeze așa petrecere de ziua mea!”, a spus Florin Dumitrescu într-un InstaStory.

Mulți ar spune că în această situație cuvintele sunt de prisos, însă, jumătatea juratului de la Antena 1 nu s-a mulțumit cu puțin. Cristina Dumitrescu a publicat o serie de fotografii cu soțul ei, dar și un mesaj emoționant: „El mereu strălucește cu Soarele, dar, în fiecare an de ziua lui, luminează tot, și el și Luna plina. La mulți ani magici, iubire! Tu mereu vii cu lumină și iubire, oricând… oriunde… 🤍”, este mesajul pe care Cristina Dumitrescu i l-a transmis soțului ei.

Florin Dumitrescu este într-o perioadă în care se bucură de roadele muncii sale. Alături de familia lui, juratul de la Antena 1 a decis să plece într-un mic tur al Europei. La începutul verii, Dumitrescu s-a confesat urmăritorilor de pe Instagram și le-a transmis că în viața lui urmează câteva săptămâni rezervate relaxării și mult timp petrecut cu familia.

“Am plecat în Italia. Tranzităm prin Roma, destinație finală Cagliari. Încărcăm bateriile, învățăm să mergem cu bicicletă și ne relaxăm. Fetele mele se bucură de nisip mai ceva că o gașcă de pisicuțe, așa că , de aici încolo cum am stabilit: lăsăm etichetele deoparte și rămânem la statutul de tătic și soț. O vara minunată!”, a scris chef-ul pe Instagram, în urmă cu câteva săptămâni.

Citește și: NOUA EDIȚIE CHEFI LA CUȚITE, SCHIMBATĂ DIN TEMELII. MONA SEGALL A MODIFICAT APROAPE TOT CE SE ȘTIA DESPRE SHOW-UL CULINAR. DATA ÎNCEPERII SEZONULUI 12