Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău sunt mai fericiţi ca niciodată! La începutul relaţiei lor, mulţi nu le-au dat nici măcar o şansă, însă cei doi au demonstrat că dragostea poate învinge orice obstacol. Au trecut prin multe încercări de-a lungul timpului, însă acum s-a aşternut liniştea în cuplul lor. Mai mult, în povestea lor se scrie un nou capitol. Blondina a petrecut alături de familia afaceristului la ziua de naştere a Sabinei, sora iubitului său. Diva a radiat de fericire!
Bucurie mare în familia lui Gabi Bădălău. Familia afaceristului sărbătoreşte astăzi ziua de naştere a Sabinei. Sora acestuia este o prezenţă extrem de discretă, din acest motiv, despre viaţa ei se ştiu foarte puţine lucruri.
Gabi Bădălău a distribuit în cursul acestei zile un mesaj emoţionant pentru sora lui, Didi, aşa cum el o alintă.
„La mulți ani, Didi! Să fii fericită și toate visele să ți se îndeplinească!”, a scris Gabi Bădălău, în dreptul unei imagini distribuite pe Instagram.
Însă nu acest lucru i-a luat prin surprindere pe fani. La evenimentul fastuos organizat în cinstea tinerei, milionarul şi-a făcut apariţia alături de iubita lui, Bianca Drăguşanu. Blondina a ales să poarte o ţinută special creată pentru eveniment, un costum roz, format dintr-un sacou lung care îi pune în evidenţă bustul generos şi o fustă plisată.
Afaceristul a ales în schimb să poarte un sacou de culoare bleu pe care l-a asortat cu încălţămintea. Cei doi au publicat pe conturile de socializare mai multe imagini în care apar extrem de fericiţi.
CITEŞTE ŞI: CEL MAI PENIBIL MOMENT DIN VIAȚA BIANCĂI DRĂGUȘANU! ”NU ȘTIAM CUM SĂ MĂ DAU JOS!”
Este pentru prima dată când Bianca Drăguşanu participă la un eveniment din familia iubitului său. Este cunoscut faptul că părinţii lui Gabi Bădălău nu au fost de acord cu relaţia lor, dar acum lucrurile se pare că s-au schimbat. Această decizie ar fi putut fi influenţată de faptul că blondina l-ar putea face din nou tatic pe iubitul său.
Potrivit imaginilor surprinse de paparazzi CANCAN.RO, Bianca Drăguşanu a făcut câteva gesturi… suspecte în urmă cu câteva seri după ce a plecat dintr-un local din Bucureşti alături de afacerist. (VEZI TOATE DETALIILE AICI)
De-a lungul anilor, Bianca Drăgușanu a avut relații cu mai mulți bărbați cunoscuți de la noi, printre care se numără și Cătălin Botezatu, Adrian Cristea, Victor Slav, Tristan Tate, Alex Bodi. Totuși, au existat și parteneri care i-au lăsat un gust amar divei, cerându-i înapoi toate cadourile pe care i le făcuseră în momentul în care s-au despărțit.
„Am avut bărbați care mi-au dat cadouri și mi le-au luat înapoi. Să zicem că această discuție face parte dintr-o categorie pe care eu vreau să o dau uitării și că am avut la viața mea experiențe neplăcute datorită tot alegerilor proaste ale mele. S-a întâmplat în tinerețea mea să fac și alegeri greșite”, a mai explicat Bianca Drăgușanu.