După 7 ani de la asasinarea fiului său, Petre Cozma se reculege la mormântul acestuia. Nu a renunţat nici o clipă să-şi găsească dreptatea, deşi tot ce şi-ar dori este ca fiul său să fie în viaţă.
Ziua de 8 februarie părea să fie o zi ca oricare alta pentru handbalistul Marian Cozma. Lansat de clubul Dinamo, apoi transferat la KC Veszprém în anul 2006, cel poreclit “Păsărilă” era foarte iubit atât de către fani, cât şi de colegii săi.
A fost asasinat cu sânge rece în seara acelei nopţi, cauzele exacte fiind încă în ceaţă, chiar şi după ce au trecut 7 ani de zile. Cei trei criminali, Raffael Sandor, Nemeth Gyozo şi Sztojka Ivan, dar şi trei complici, iubita lui Raffael, Bihari Csaba si Pal Gabor, au fost condamnaţi, însa acum unii sunt liberi, iar alţii au scăpat de detenţia pe viaţă.
Din 2009 şi până acum, Petre Cozma nu şi-a mai găsit liniştea şi nici nu îşi poate potoli dorul de fiul său. Era extrem de mândru de acesta, mai ales că Marian i-a moştenit iubirea pentru handbal. Iubita lui “Păsărilă” a reuşit în cele din urmă să îşi refacă viaţa, iar tatăl sportivului afirmă că îi doreşte tot binele din lume şi că este fericit pentru că ea a ales să-i pună fiului ei numele iubitului pierdut în acea noapte blestemată.
Fiind cuprins de neputinţă în faţa justiţiei, dar şi obosit de lupta continuă, Petre povesteşte că s-au înmulţit problemele de sănătate atât pentru el, cât şi pentru soţia sa.
“Nici la 7 ani de cînd Marian a murit eu nu pot să îmi revin. Şi cred că niciodată nu o să îmi revin. Eu şi soţia mea sîntem distruşi pe viaţă, terminaţi. Am tensiunea mereu mărită, iar nevasta mea a început să aibă pierderi temporare de vedere şi de auz. Ne-au terminat pe viaţă nenorociţii ăia care mi-au ucis copilul.” declara acesta pentru fanatik.ro.
Pe 5 aprilie, acesta s-a dus la cimitirul Pipera, acolo unde este înmormântat fiul său, fiind însoţit de două persoane. Acesta s-a recules o oră, fiind vizibil afectat. Deşi se spune că timpul vindecă rănile, în cazul lui Petre Cozma nimeni şi nimic nu va putea vreodată să-i aline dorul de fiul său.
(Georgiana Laciu)