Peste o sută de companii au întors spatele Rusiei. Lista completă
În contextul războiului cu Ucraina, Rusia a fost aspru sancționată de majoritatea țărilor. Numeroase companii, branduri şi instituţii au întors la rândul lor spatele Moscovei, în semn de protest faţă de deciziile lui Vladimir Putin.
Companii mari, precum Apple sau IKEA au oprit vânzările şi exportul de produse către Rusia, în vreme ce giganţii din domeniul Energiei au anunţat că vor încheia colaborarea cu statul rus. British Petroleum a fost prima companie petrolieră majoră care a anunţat modificarea relaţiilor de business cu Moscova.
Reprezentanții companiei au declarat pe 27 februarie că scot la vânzare cele 19,75 de procente deţinute din compania rusească Rosneft: „British Petroleum a operat în Rusia timp de peste 30 de ani, vreme în care am lucrat alături de colegi minunaţi. Totuşi, acţiunile militare aduc o schimbare fundamentală”, a precizat omul de afaceri Helge Lund, aflat la conducerea companiei.
Reprezentanții statelor din UE au dat undă verde pentru a interzice difuzarea pe teritoriul UE a media de stat ruse RT şi Sputnik. De asemenea, a fost decisă și excluderea anumitor bănci ruse din sistemul internațional de plăţi SWIFT. Totodată au aprobat interzicerea participării europenilor la proiecte cofinanţate de fondul suveran rus RDIF.
UEFA a mutat finala Ligii Campionilor de la Sankt Petersburg la Paris și, în același timp, a pus capăt parteneriatului de 34 de milioane de lire sterline pe sezon cu compania energetică rusă de stat Gazprom. De asemenea, forul de conducere al fotbalului european a interzis echipelor rusești să participe la competițiile de club.
Lista companiilor şi instituţiilor care au întors spatele Rusiei:
- British Petroleum
- Equinox
- Exxon
- Shell
- Total Energies
- Ford
- General Motors
- Mercedez-Benz
- Toyota
- Boeing
- Airbus
- Apple
- Facebook / Meta
- Netflix
- Spotify
- Roku
- Mastercard
- Visa
- Direct TV
- Disney
- Warner Media
- H&M
- Maersk
- Mediterranean Shipping Co
- Canada Goose
- Expedia
- Adidas
- Harley-Davidson
- Volvo
- Norges Bank Investment
- Jaguar Land Rover
- Aston Martin
- Renault
- BMW
- Mazda
- Honda
- Mitsubishi
- Aercap Holdings
- Lufthansa Technik
- HSBC
- Nordea
- Mashreq Bank
- ING Groep
- Orstead
- ENI
- OMV
- Centrica
- Siemans
- Trafigura
- Technip Energies
- Sandvik
- Atlas Copco
- Metso Outotec
- Norsk Hydro
- ABB
- CRH
- Parcel Service Inc
- Fed Ex Corp
- CMA CGM
- Hapag Lloyd
- Deutshe Post
- Kuehne & Nagel
- Frontline
- Nike
- Puma
- Microsoft
- Oralle
- SAP
- Dell
- Atlassian Group
- Tietoevry
- Nokia
- Nokian Tyres
- Kemira
- Electrolux
- Stora Enso
- YIT
- Ericsson
- Ikea
- Marks & Spencer
- Burberry
- ASOS
- Boohoo
- Net-a-Porter/Mr Porter
- Nanushka
- UEFA
- FIFA
- International Paralympic CommitteeFormula 1
- International Tennis Federation
- FC Schalke
- International Skiing Federation
- International Ice Hockey Federation
- Ice Skating Union
- International Swimming Federation
- Badminton World Federation
- Bentley
- Volkswagen
- Sony
- BBC Entertainment (not news)
- Green Day Tour
- Louis Tomlinson Tour
- NYC Metropolitan Opera
- Eurovision
- Royal Opera House
- Raymond Gubbay Ltd
- European Film Company
- Livenation
- Glasgow Film Company
- Carnegie Hall
- International Judo Federation
- EA Sports
- World Taekwondo Federation
- Coop Foods
- Cannes Film Festival
- Arc Inspirations
- Nightcap
- Grubhub
- Lakeland
- Manchester United FC (sponsorship)
- Aldi
- Coles
- Future Fund
- Endeavour Group
- Fortescue Metals
- Aware Super
- Angell Sports Ltd
- Airbnb
- WWE