Peste 30 de agenti au fost incatusati pentru coruptie si tortura! Politistii care l-au batut pe Sorin „Capone”, retinuti de DGA

De: Cancan
Publicat: 11/01/2012 | 00:00
INCIDENT. Sorin "Capone" iese pe poarta Sectiei 3 cu gatul in ghips, la cateva zile dupa ce a fost batut de reprezentantii unitatii de politie

Procurorii si ofiterii DGA au descins simultan in Sectiile 1 si 3, in cadrul unei actiuni pentru care au fost mobilizati nu mai putin de 200 de anchetatori si luptatori ai trupelor speciale. Pe langa perchezitii, oamenii legii aveau de pus in aplicare nu mai putin de 82 de mandate de aducere. La capatul a zeci de audieri maraton si 30 de perchezitii, s-a inceput urmarirea penala pe numele a 31 de agenti, care provin exclusiv din structurile de ordine publica. O parte dintre acuzatiile aduse pe numele suspectilor se refera la faptul ca acestia ieseau in trafic si trageau pe dreapta soferii masinilor de lux, despre care presupuneau ca au bani la ei. Ulterior, ii verificau la sange, iar daca descopereau nereguli luau mita pentru a inchide ochii. Pe de alta parte, agentii incasau taxe de protectie de la prostituatele din zona lor de competenta, iar atunci cand femeile ii refuzau le duceau la sectie si le torturau. Spre ghinionul lor, printre victime s-a numarat si o politista sub acoperire, care s-a dat drept prostituata. Pentru ca a refuzat sa le dea bani, agentii au dus-o la sectie, unde au dezbracat-o si au batut-o. Printre politistii saltati de „mascati” se numara si cei doi agenti care in decembrie 2010 l-au retinut pe Sorin Marica, zis Capone, si l-au batut la Sectia 3 pana cand a fost nevoie de interventia urgenta a unei ambulante. „Capone”, care este iubitul Andreei Spataru, a fost ridicat dupa ce s-a certat cu o femeie care parcase in fata portii sale. Ca urmare a incidentului, barbatul a depus o plangere, care, timp de peste un an, a ramas fara niciun rezultat. „Pentru mine este minunat sa aflu ca acesti doi tortionari au fost, in sfarsit, bagati la inchisoare. Abia acum inteleg de ce s-au suparat si au inceput sa ma loveasca dupa ce i-am acuzat ca iau bani de la prostituatele de pe strada Buzesti. Eu am zis la intamplare, dar imi dau acum seama ca, in realitate, s-au simtit cu musca pe caciula”, ne-a declarat „Capone”.