Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 21.438 locuri de muncă, în data de 11 decembrie 2018.
Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ: Bucureşti – 4.356, Prahova – 2.270, Dolj – 1.389, Timiş – 1.069, Arad – 963, Sibiu – 662, Olt – 593, Gorj – 576, Iaşi – 535, Maramureș – 511, Braşov – 492, Harghita – 450, Neamţ – 450, Alba – 443, Constanţa – 442, Argeş – 411, Ilfov – 402, Hunedoara – 371, Călăraşi – 357, Tulcea – 353, Bistriţa-Năsăud – 342, Cluj – 330, Brăila – 305, Mureş – 232, Buzău – 222, Dâmboviţa – 209, Bihor – 300, Teleorman – 291, Vaslui – 285, Botoşani – 262, Vâlcea – 206, Satu Mare – 203, Galaţi – 203, Bacău – 156, Covasna – 135, Sălaj – 134, Suceava – 115, Vrancea – 114, Ialomiţa – 106, Giurgiu – 87, Caraş-Severin – 58, Mehedinţi – 48.
La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (2.048), lăcătuş mecanic (1.471), lucrător comercial (1.122), agent de securitate (1.081), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.063), confecţioner-asamblor articole din textile (836), ambalator manual (797), manipulant mărfuri (779), montator subansamble (623), ucenic (490).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro. Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real şi poate fi vizualizată pe site-ul www.card-profesional.ro.