Peste 200 de aradence au promovat mersul pe doua roti. Sexy biciclistele
Peste 200 de reprezentante ale sexului frumos au participat, ieri, la Arad, la o parada imbracate in rochii colorate si cu bicicletele impodobite cu flori. Evenimentul a avut loc pentru prima data la Arad si a fost destinat femeilor, conditia principala pentru a participa fiind rochitele si fustitele cat mai colorate si bicicletele impodobite cu flori. Organizatorii acestui eveniment si-au propus ca scop principal promovarea mersului pe orice tip de bicicleta si tragerea unui semnal de alarma pentru autoritatile aradene, care sa duca la constientizarea din partea acestora a nevoii de piste pentru biciclisti si rastele pentru siguranta. La final s-au acordat premii pentru: cel mai inalt toc, cel mai original cos, cel mai frumos zambet.