Peste 1000 de persoane, consiliate gratuit în timpul izolării la domiciliu, pe platforma online Medici pentru România
Timp de două luni, programul Medici pentru România, prin campania „Nu uităm de ceilalți”, a oferit consultață medicală online gratuită pentru peste 1000 de pacienți cronici ce au avut nevoie de recomandări medicale de specialitate.
Campania „Nu uităm de ceilalți”, o inițiativă civică lansată – la sfârșitul lunii martie – de programul Medici pentru România, și-a propus, pe întreaga perioadă a izolării la domiciliu, să ajute pacienții cu boli cronice sau diverse simptome ușoare, fără legătură cu COVID-19, care au avut nevoie de suport și consultanță medicală.
În cadrul programului s-au afiliat aproape 100 de medici voluntari din diferite specializări, precum psihiatrie, neurologie, pediatrie, psihologie, dermatologie, ginecologie, cardiologie, oftalmologie, gastro-enterologie, stomatologie, ORL, medicină de familie, chirurgie plastică.
Consiliere medicală gratuită prin intermediul telemedicinei
Așa se face că peste 1000 de pacienți au beneficiat, pe parcursul a două luni, de consiliere medicală gratuită prin intermediul telemedicinei. Oamenii au stat acasă, pentru a limita răspândirea COVID-19, dar au putut beneficia de suport medical gratuit, din intimitatea casei lor, prin internet.
Ei au putut discuta deschis și confidențial, prin videoconferință, cu profesioniști în domeniul sănătății.
„Pe parcursul a două luni de campanie, peste 1000 de români au beneficiat de consiliere medicală online gratuită. M-am bucurat să văd că numărul medicilor voluntari a crescut constant în toată această perioadă, ajungând acum la aproximativ 100. Cererea a fost extrem de mare, iar oamenii au descoperit avantajele telemedicinei care, deși în alte țări reprezintă o practică des întâlnită, în România se află abia la început”, declară Alexandru Costache, inițiatorul programului Medici pentru România.
Discuțiile cu medicii se defășoară exclusiv online, astfel că nu este necesară deplasarea de la domiciliu a pacienților. Fiecare ședință de consiliere prin videoconferință durează 15 sau 30 de minute și se realizează în urma programării online pe www.medicipentruromania.ro. Suportul exclude urgențele, pentru acest lucru pacienții trebuind să sune la 112.
Avantajele consilierii online oferite sunt multiple
- Pacienții pot discuta deschis și confidențial, prin videoconferință, cu un profesionist.
- Au acces la medici români foarte buni, din țară și din întreaga lume, din confortul casei lor.
- Scade riscul de a fi expuși infectării cu coronavirus, nefiind necesară deplasarea în afara domiciliului.
- Se reduce presiunea pe camerele de gardă și cabinetele de consultații.
Medici pentru România își propune
Proiectul Medici pentru România a fost inițiat, în luna octombrie a anului trecut, de Andrei Baciu (medic chirurg cardiovascular), Sebastian Burduja (antreprenor social), Alexandru Costache (antreprenor social) și Victor Costache (medic chirurg cardiovascular), ulterior alăturându-se echipei Dragoș Preda (antreprenor social), Sorina Stroe (medic stomatolog) și Victor Jugănaru (medic rezident).
- Construirea unei comunități la care să adere atât medicii din România, cât și cei din Diaspora;
- Atragerea cadrelor medicale românești, din afară, alături de care, prin experiența acestora dobândită în țara adoptivă, să ajutăm la îmbunătățirea sistemul medical românesc;
- Oferirea unui serviciu de calitate pacientului prin direcționarea acestuia către un specialist local;
- Consilierea medicilor care doresc întoarcerea în România în vederea reintegrării acestora în sistemul medical românesc;
- Susținerea inovației în domeniul medical;
- Conectarea pacienților cu medicii români din Diaspora în vederea obținerii unei a doua opinii legate de un diagnostic;
- Creșterea calității actului medical.