Pescobar stă pe un munte de bani! Cât câștigă într-o zi patronul de la Taverna Racilor: ”Nu îl bate nimeni”
Paul Nicolau, cunoscut drept Pescobar, se bucură de un succes fulminant cu lanțul de restaurante pe care îl deține. Afaceristul a reușit să construiască un brand puternic prin strategiile sale de marketing. De asemenea, la rândul lui, patronul de la Taverna Racilor a devenit un personaj cunoscut. Astfel, a ajuns să învârtă banii cu lopata. Într-o zi, reușește să își bage în conturi zeci de mii de euro.
Pescobar este foarte prezent pe rețelele de socializare, acolo unde le prezintă oamenilor unele dintre preparatele servite la Taverna Racilor. Afaceristul are locații în mai multe orașe din România, precum București, Cluj, Timișoara sau Craiova. Fiecare restaurant are o pagină de Instagram cu zeci de mii de urmăritori. În acest mod, el a reușit să atragă atenția, iar brandul său este cunoscut la nivel național.
Câți bani face Pescobar într-o zi?
Paul Nicolau stă foarte bine din punct de vedere financiar. Restaurantele pe care le deține îi aduc mulți bani în cont. Mitică Dragomir l-a dat de gol pe patronul de la Taverna Racilor. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a dezvăluit că Pescobar are o avere de 25 de milioane de euro.
Profitul pe care îl obține zilnic din afacerile sale este unul uriaș. Mai mult decât atât, Mitică Dragomir a explicat că averea a început să îi aducă și dușmani lui Pescobar. Se pare că succesul de care se bucură nu le-a picat bine altor afaceriști din România.
„E cel mai tare pe lichidități. Din HoReCa nu-l bate nimeni. Are profit de 100.000 de euro pe zi, care îi rămân… Clujul, Timișoara, Craiova, Snagovul. Face 100.000 de euro pe zi, nu pe lună, câștig.
Anul ăsta face peste 25 de milioane de euro. Tu m-ai întrebat de avere, avere a început să facă acum. Nu-l iubește nimeni, din cauza succesului. Dacă ai succes, toată lumea vrea să-ți pună piedici. Asta e România.”, a declarat fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal despre averea lui Pescobar la MAX Profețiile lui Mitică.
Mitică Dragomir regretă cu nu s-a asociat cu Pescobar: ”Am fost prost”
La un moment dat, au apărut zvonuri conform cărora Mitică Dragomir ar fi omul din spatele lui Pescobar, însă acesta a negat o astfel de legătură între ei doi. Acesta a explicat că este vorba despre cu totul altceva. În urmă cu 10 ani, Paul Nicolau a închiriat de la fostul deputat două restaurante pe vapor și îi plătește lunar o anumită sumă de bani.
„Dacă mint, să îmi stea inima! Pescobar a cumpărat de la mine restaurantul din spatele Telefoanelor și cele două vapoare le-a cumpărat, iar afacerea a închiriat-o. Mi-a dat toți banii, nu are nicio datorie. La cele două restaurante pe vapor – eu am trei vapoare cumpărate la licitație -, plătește în rate. Iar ceea ce am închiriat de la Parcuri, iau chirie și le plătesc 40% din ce iau de la Pescobar. El plătește chirie, de aproape 10 ani este chiriașul meu.
Crezi că mi-ar fi frică sau rușine de cineva să zic că sunt în spatele lui? Am fost un prost, trebuia să mă asociez cu el, nu să vând. Acum îmi pare rău. Nu trebuia să vând vapoarele și să închiriez pontoanele. Trebuia să spun să facem 50% – 50%. Eu am avut cele mai frumoase restaurante de aici din țară și nu a mers niciunul. Restaurantele sunt 100% ale lui Pescobar. Are totuși o datorie, a luat în rate vapoarele.”, a mai spus Mitică Dragomir.