Pescobar oferă bani tuturor elevilor care promovează bacalaureatul cu 10. Ce sumă este dispus să scoată din buzunar patronul de la Taverna Racilor
Paul Nicolau alias Pescobar a luat pe toată lumea prin surprindere cu un anunț pe care l-a făcut în urmă cu puțin timp. Patronul de la Taverna Racilor este dispus să scoată o sumă frumușică din buzunar pentru a-i susține pe absolvenții de liceu să învețe. Afaceristul a declarat că toți elevii care vor promova bacalaureatul cu nota 20 vor primi bani de la el.
Luni, 1 iulie, încep probele scrise la Bacalaureat 2024. Elevii vor susține primul examen la Limba și literatura română, urmând ca pe 2 iulie să se prezinte la proba obligatorie a profilului, iar în data de 4 iulie va fi proba la alegere a profilului sau specializării. Rezultatele le vor afla abia pe 8 iulie, iar în intervalul 9-11 iulie vor putea depune contestații, în cazul în care sunt nemulțumiți de notele primite.
Citește și: VESTE BUNĂ PENTRU ELEVII CARE OBȚIN 5,99 LA BACALAUREAT ÎN 2024. CUM SE CALCULEAZĂ MEDIA FINALĂ
Pescobar oferă bani elevilor cu 10 la Bac
Doar o zi îi mai desparte pe elevi de probele scrise la Bacalaureat 2024. Absolvenții de liceu intră în febra examenelor și îi așteaptă câteva zile importante. În această perioadă, candidații au nevoie de foarte multă susținere din partea celor apropiați, însă o pot primi chiar și de la străini.
Pescobar a decis să facă un gest neașteptat pentru absolvenții de liceu care vor reuși să promoveze bacalaureatul cu nota 10. Patronul de la Taverna Racilor a explicat că va oferi 100 de euro fiecărei persoane care ia nota 10 la examenul maturității, indiferent de numărul elevilor.
„Facem așa: cine ia 10 la Bac are 100 de euro de la mine. Toți care iau 10 din toată țara, nu mă interesează câți sunt. Nu contează numărul lor. Haide, cu învățătură că asta e cheia succesului… una din ele. Cartea e sfântă. Spor la învățat, copii!”, a spus Paul Nicolau într-un videoclip pe contul său de TikTok.
Oamenii au rămas surprinși atunci când au aflat despre inițiativa lui Pescobar. În secțiunea de comentarii a videoclipului postat în mediul online, internauții au lăsat mesaje de laudă și încurajare la adresa omului de afaceri.
„Ești TOP, nu a mai făcut nimeni ceva atât de subtil și sunt sigur că o să aibă un impact deosebit. Felicitări!”/ „E prima dată când îți scriu și te felicit pentru inițiativă! Jos pălăria, omule!”/ „Pescobar președinte! Are omul creier, nu glumă.” / „Cea mai tare inițiativă! Succes!”/ „Felicitări pentru inițiativa frumoasă!”, au fost câteva dintre comentariile internauților.
Citește și: PESCOBAR ÎȘI FACE ECHIPĂ DE FOTBAL! PATRONUL DE LA TAVERNA RACILOR E GATA SĂ INVESTEASCĂ O SUMĂ COLOSALĂ
This browser does not support the video element.