Pescobar, implicat într-un nou scandal! Este acuzat că a încălcat legea în Herăstrău

Publicat: 14/08/2024 | 07:52

Numele lui Paul Nicolau, alias Pescobar, ar fi implicat într-un scandal. Lângă localul „Taverna Racilor”, parcul Herăstrău, a fost tăiată o salcie, sâmbătă dimineața, la prima oră. Apoi, arborele tăiat a fost abandonat pe spațiul verde din vecinătate. La acțiune a asistat și paznicul restaurantului aflat pe malul lacului. Acțiunea, însă, a trezit o serie de suspiciuni câtorva martori oculari, care au sesizat autoritățile. Vezi detaliile mai jos.

În cursul dimineții de sâmbătă, în jurul orei 07:00, doi bărbați încep să taie, cu drujba, un arbore situat pe malul lacului Herăstrău. „Operațiunea” a avut loc în proximitatea localului „Taverna Racilor”, fiind supravegheată de un al treilea bărbat. Martor la tăierea salciei a fost și paznicul restaurantului controlat de Paul Nicolau, alias Pescobar. Cei trei bărbați, care au tăiat salcia și apoi au abandonat buturugile pe un spațiu verde, nu purtau un echipament care să indice că ar fi angajați ai ALPAB – Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București, potrivit GÂNDUL.RO.

Vezi și Pescobar, silit să-şi asume relaţia cu mama copilului?! Ce se întâmplă, de fapt, între Paul Nicolau şi Gianina

Pescobar, implicat într-un nou scandal: arborele tăiat lângă restaurant

Salcia tăiată cu drujba se afla pe malul lacului Herăstrău, în proximitatea localului „Taverna Racilor”, lângă o platformă care desparte restaurantul de o altă terasă. Arborele care a fost tăiat sâmbătă dimineața și a cărui „operațiune” a durat aproape o oră ar fi putut încurca planurile de extindere a tavernei. Există până acum două extinderi ale localului – modulele 2 și 3, efectuate în etape.

Prin tăierea salciei de pe malul lacului s-a pregătit, practic, alipirea celui de-al patrulea modul. A fost efectuată o sesizate telefonică legată de tăierea arborelui, iar la fața locului a fost trimisă o echipă a Poliției Comunitare București. Însă, bărbații care au tăiat arborele nu se mai aflau în zonă. La „operațiune” s-a aflat și paznicul restaurantului, care a răspuns la întrebările polițiștilor. Totuși, bărbatul a mărturisit că nu ar cunoaște vreo informație legată de identitatea bărbaților și nici despre motivul tăierii acelui copac.

„Au venit unii cu drujba și s-a tăiat (n.r. copacul). Nu sunt de la noi, cum să fie de la noi? Dacă vin și taie de acolo și de acolo, ce calitate am eu să mă bag peste ei?”, a spus paznicul de la ”Taverna Racilor”.

Oamenii legii au precizat, ulterior, că bărbații care au retezat arborele ar fi angajați la ALPAB. GÂNDUL.RO a verificat informațiile și a încercat să vorbească cu reprezentanții instituției. Răspunsul reprezentanților: „S-a intervenit la această salcie putredă care căzuse în lac în Herăstrăul Nou, lângă Taverna Racilor”.

Vezi și Pescobar, mesaj pentru organizatorii UNTOLD: „Că atâta s-a putut. Unde să se ducă și ei în altă parte?”

În imagini, însă, se poate observa că nu ar fi fost putred. De altfel, instituția primește 20% din profitul brut generat de „Taverna Racilor”, restaurantul controlat de Paul Nicolau, alias Pescobar.

Sursă foto: Instagram