Personalul și pacienții celui mai mare spital din Mariupol, luați ostatici de către armata rusă

Publicat: 16/03/2022 | 11:07

Victimele în rândul civililor se înmulțesc pe zi ce trece, iar armata lui Vladimir  Putin pare să nu mai țină cont de nimic. De data asta a fost vizat cel mai mare spital din orașul Mariupol, acolo unde personalul medical și pacineții au fost luați ostatici. 

Scene desprinse din filmele cu atacurile teroriștilor au loc în sudul  Ucrainei. Forțele ruse au ocupat Spitalul Regional de Terapie Intensivă din Mariupol.

Personalul și pacienții celui mai mare spital din Mariupol, luați ostatici de către armata rusă

(VEZI ȘI:LA CE TRATAMENTE AU SUSPUS-O RUŞII PE MARINA OVSIANNIKOVA, JURNALISTA ANTI-RĂZBOI, ÎN CELE 14 ORE ÎN CARE AU ŢINUT-O ÎNCHISĂ)

Situația din orașul Mariupol devine tot mai dramatică. De aproape trei săptâmâni locuitorii, care nu au reușit să fugă din calea bombardamentelor, trăiesc de pe o zi pe altă. Rușii au oprit aprovizionarea orașului cu apă, gaze și curent, iar atacurile nu s-au oprit la cartierele rezidențiale. Rușii  au ocupat cel mai mare spital din Mariupol.

Serghei Orlov, viceprimarul orașului, a declarat pentru BBC că  armata rusă a pus monopol pe Spitalul Regional de Terapie Intensivă, cel mai mare spital din Mariupol. Aproximativ 400 de persoane au fost luate ostatice, atât pacienți cât și personal medical:

Am primit informaţii că armata rusă a capturat cel mai mare spital al nostru”, a spus Serghei Orlov.

Mariupol este unul din cele mai devastate orașe din Ucraina. Încercările de evacuare a civililor nu au fost posibile, iar peste 200.000 de cetățeni au rămas blocați, fără alimente ori medicamente:

(VEZI ȘI:VOLODIMIR ZELENSKI ANUNŢĂ EL, DE DATA ACEASTA, DISTRUGEREA RUSIEI: „SĂRĂCIE ȘI DEGRADARE”)

”Orașul este sub foc constant, bombardat cu rachete din toate direcțiile. Niciunui camion umanitar nu i s-a permis să intre în oraș, niciun ajutor medical nu a fost pus la dispoziția cetățenilor. Nu știu cum să descriu mai exact distrugerile din orașul nostru. De fapt, Mariupol nu mai există cu adevărat! Dacă ați văzut imaginile din Groznîi sau din Alep, așa arată și Mariupolul nostru în acest moment”, a declarat viceprimarul orașului.

Sursa foto: Twitter.ro