Măsură total neașteptată! Persoanele care au relații intime în afara căsătoriei, ajung la închisoare. În ce țară se va implementa această lege.
Parlamentul a hotărât! Toate persoanele care întrețin relații intime în afara căsătoriei, vor ajunge la pușcărie. Legea ar urma să fie votată în câteva zile și va aplicată atât cetățenilor de pe teritoriul respectiv, cât și străinilor.
Mai exact, Parlamentul din Indonezia vrea să introducă această lege care prevede ca toate persoanele care întrețin relații sexuale în afara căsătoriei, să ajungă la închisoare.
Parlamentul vrea ca prin intermediul acestei noi legi penale, toți cei care vor avea relații sexuale în afara căsătoriei să fie pedepsiți cu pușcăria până la un an, indiferent că sunt cetățeni sau turiști.
Bambang Wuryanto, unul dintre politicienii implicați în proiectul respectiv, a declarat că legea ar putea să fie votată începând cu săptămâna următoare.
Cât despre pedeapsa pentru adulter, dacă vor exista oameni care să depună plângeri la oamenii legii, ea va urma să intre în vigoare.
Astfel, dacă este vorba de persoanele căsătorite, partea îndreptățită care trebuie să depună plângere este soțul sau soția. În acest caz, legea va permite ca părinții tuturor persoanelor necăsătorite să le denunțe, dacă acestea întrețin relații intime și nu sunt căsătorite.
(CITEȘTE ȘI: Motivul incredibil pentru care o vedetă Playboy a ajuns în pușcărie. Ce i-a făcut bărbatului care o finanța)
Grupurile de afaceri din Indonezia susțin că sunt îngrijorate de faptul că, acest lucru ar putea să afecteze imaginea țării, ceea ce ar duce treptat și la un număr mai scăzut de turiști, potrivit Reuters.
„Pentru sectorul de afaceri, punerea în aplicare a acestui drept cutumiar va crea incertitudine juridică și îi va face pe investitori să se răzgândească în privința investițiilor în Indonezia”, a spus Shinta Widjaja Sukamdani, vicepreșintele Asociației patronale din Indonezia.