„Perla litoralului” s-a redeschis! Ce prețuri vor achita cei care se vor caza la Amfiteatru-Belvedere-Panoramic

Publicat: 05/07/2022 | 12:05

Unul dintre cele mai iubite hoteluri de pe plaja Olimp și-a redeschis ușile după mai mulți ani în care a fost lăsat de izbeliște. Locul în care a fost filmat „Nea Mărin Miliardarul” este gata să primească în acest an turiștii veniți pe litoral să se relaxeze.

Amfitreatru-Belvedere-Panoramic sau „perla litoralului”, așa cum era numit hotelul în trecut, a redevenit la fel de popular ca înainte, asta după ce a fost lăsat să se dărâme. Turiștii sunt încântați că se pot caza din nou la unul dintre cele mai bune hoteluri din zonă, care acum a obținut 4 stele. Prețurile acestuia sunt pe măsura așteptărilor.

VEZI ȘI: CE VEDETE DIN ROMÂNIA ȘI-AU DESCHIS AFACERI PE LITORAL. ANDREEA BĂNICĂ ȘI MIHAI TRĂISTARIU, PRINTRE “ÎNTREPRINZĂTORII” DE LA MALUL MĂRII

Ce prețuri vor avea de achitat cei care se vor caza la „perla litoralului”

Redeschis în vara anului 2020, Amfiteatru-Belvedere-Panoramic a beneficiat înainte de o investiție de 40 de milioane de euro, după 50 de ani de la momentul în care a fost deschis inițial. În 1971, turiștii români s-au putut bucura pentru prima dată de un complex care le oferea tot ceea ce aveau nevoie la acea vreme. În 2008, hotelul a ajuns pe mâna unui om de afaceri străin, care a refuzat să mai investească, lăsându-l să se dărâme.

CITEȘTE ȘI: CÂT A AJUNS SĂ COSTE UN SEJUR DE 5 NOPȚI LA UN HOTEL DE 4 STELE DIN MAMAIA. POȚI SĂ-ȚI CUMPERI O MAȘINĂ SECOND-HAND

În 2017, investitorului Mohamad Murad a achiziționat ce mai rămăsese din complex și a investit banii necesari pentru a-l readuce la viață, mai ceva ca în vremurile bune. Acum, o noapte la hotelul în care Nea Mărin a trecut prin toate peripețiile costă cel puțin 127 de euro. Dacă vă doriți o cameră cu priveliște sau una mai spațioasă, veți depăși 200 de euro pe noapte, cu siguranță.

„Pentru hotelurile din sudul litoralului şi în general pentru litoralul românesc, singura soluţie salvatoare este preluarea de hoteluri contruite în anii 70 aşa cum le spuneam noi hoteluri comuniste cu camere mici şi transformarea lor în locaţii moderne adaptate cerinţelor turistului roman şi străin din mileniul 21″, a declarat Dragoş Raducan, vicepreşedinte Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult