Al doilea satelit din seria Romanian Orbital Mission urmează să fie trimis pe orbită de către cinci elevi de la Liceul Internațional de Informatică București. Procedurile pentru ROM-3 se apropie de final, iar în curând urmează să fie lansat.
ROM-3 este o versiune mai mare a predecesorului său, ROM-2. Paralelipipedul dreptunghic cu dimensiunile 5x5x10 centimetri este echipat cu o tehnologie mai avansată, complexă, care include și o cameră de 5 megapixeli. Satelitul a trecut deja prin laboratoarele specializate, așa că data marelui eveniment este foarte aproape.
Citește și: CÂȚI EURO A PLĂTIT ANA BANICIU, CA SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN ROMÂNIA DUPĂ BOMBARDAMENTELE DIN ISRAEL: ”E NEDREPT!”
Al doilea satelit românesc construit de elevi va fi trimis în spațiu la bordul unei rachete Falcon 9 a companiei Space X. Mai mult, testele mecanice și electrice au fost efectuate în laboratoarele companiei Alba Orbital din Glasgow, Regatul Unit. Picosatelitul, botezat Space Starling, le-a trecut cu brio, astfel că urmează să fie instalat pe rachetă în luna octombrie.
În urma testelor, a fost stabilit faptul că satelitul este gata de zbor. Cei cinci elevi îl vor putea lansa în spațiu în luna noiembrie a acestui an a la Vandenberg, California. ROM-3 va orbita în jurul Pământului la o altitudine de 550 km, cu o viteză de 28.000 km/oră și va ocoli planeta de 15 ori la fiecare 24 de ore. Mai mult, satelitul va trece și peste România de două ori pe zi și va transmite pe frecvența de 436,235 MHz, sub indicativul YP3R.
Citește și: DEZVĂLUIRI DESPRE SIMONA HALEP, ÎN PLIN SCANDAL DE DOPAJ. „S-A SCHINGIUIT FIZIC!” + ATAC LA CONTESTATARI
Echipa de elevi, formată din Filip Bușcu, Alexandru Luchianov, Alexandru Unteșu, David Ghiberdic și Alexandru Peticaru, este foarte mândră de această realizare. Mai ales că misiunea are un scop important. Satelitul este trimis pe orbită să culeagă date din spațiu despre scoarța terestră, iar recepția acestor date se va face prin rețeaua internațională de radioamatori.
„ROM-3 duce la bord întrebările noastre și, după ce va ajunge în spațiu, așteptăm să ne transmită răspunsurile. Cu fiecare satelit pe care-l trimitem pe orbită înțelegem mai bine tehnologia aerospațială și limitele pe care trebuie să le depășim”, a declarat Filip Bușcu, liderul echipei de elevi români, potrivit antena3.ro.