Percheziţii într-un caz de evaziune cu prejudiciu de 50 milioane euro

De: Cancan
Publicat: 28/10/2013 | 07:43

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, luni dimineaţă au loc 160 de percheziţii la sediile unor firme şi locuinţe din Bucureşti şi din judeţele Prahova, Giurgiu, Arad, Călăraşi şi Ialomiţa, într-o cauză penală complexă privind infracţiuni de corupţie şi evaziune fiscală care implică un număr mare de persoane constituite într-un grup infracţional organizat.

Conform sursei citate, este vizată activitatea a peste 100 de firme româneşti şi străine, persoanele implicate având calitatea de administratori de societăţi comerciale români şi străini, avocaţi, contabili, angajaţi ai Ministerului Finanţelor Publice.

Dintre persoanele implicate, în cazul a peste 50 s-a dispus începerea urmăririi penale.

Procurorii DNA mai spun că prejudiciul estimat în acest caz este de aproximativ 50 de milioane de euro.

La acţiune, procurorii sunt sprijiniţi de ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), precum şi de angajaţi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, ai Inspectoratului General al Poliţiei Romane (IGPR) şi ai Agenţiei Naţionale de Administare Fiscală (ANAF). De asemenea, procurorii beneficiază de sprijinul Serviciului Român de Informaţii.