Potrivit unui comunicat al DGPMB transmis AGERPRES, poliţişti din cadrul DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare cinci mandate de percheziţie în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu, într-un dosar privind săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune.
„Din datele şi probele administrate în cauză în perioada noiembrie 2016 – mai 2017, rezultă presupunerea rezonabilă că cinci bănuiţi, dintre care doi încarceraţi, au apelat telefonic mai multe persoane şi, sub pretextul că sunt reprezentanţi ai unor organe judiciare, au solicitat şi, ulterior, primit diverse sume de bani. Bănuiţii au pretextat că verifică autenticitatea bancnotelor şi că le vor expertiză, întrucât există suspiciuni că aceşti bani ar fi falşi„, se precizează în comunicat.
Suspecţii care se află în penitenciar sunt: Anghel Laurentiu, zis Creţu, din penitenciarul Giurgiu, soţia lui, Anghel Cornelia, Radu Gheorghe, zis Groparu şi Răceanu Irina, care este inclusă într-un dosar cu trafic de droguri.
Prejudiciul creat prin săvârşirea faptelor este estimat la suma de 110.000 de lei, nouă persoane urmând să fie conduse la audieri la sediul Secţiei 4 Poliţie.