Percheziții în 10 închisori din România. Ce au descoperit oamenii legii în celule
ANP şi structuri ale MAI au efecutat, joi, percheziții în zece penitenciare. Oamenii legii au descoprit în celule telefoane mobile, cartele telefonice, dar și fructe fermentate, fierbătoare şi cuţite improvizate.
”În urma acţiunilor de percheziţie din data de 20.02.2020, în 10 unităţi penitenciare, au fost descoperite şi confiscate, cu sprijinul a 1926 de poliţişti de penitenciare şi al structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne, următoarele obiecte interzise: -7 telefoane mobile (4-Penitenciarul Bucureşti-Jilava, 2-Penitenciarul Severin, 1-Penitenciar Tulcea), un încărcător telefon (Penitenciarul Severin), 3 cartele sim (2-Penitenciarul Severin, 1-Penitenciarul Brăila), o baterie telefon (Penitenciarul Severin), 58 lei (Penitenciarul Tulcea), fructe fermentate, fierbătoare şi cuţite improvizate. Au fost percheziţionate 373 de spaţii şi 1848 de persoane custodiate”, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
”Vă informăm că, astăzi, 20.02.2020, începând cu ora 15:00, la nivelul a zece unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, au fost derulate acţiuni de percheziţie cu caracter inopinat, în vederea prevenirii evenimentelor negative, a menţinerii siguranţei locurilor de deţinere, precum şi pentru descurajarea oricăror comportamente neconforme în rândul persoanelor custodiate. Parte din acţiuni s-au derulat cu sprijinul unor structuri locale ale Ministerului Afacerilor Interne, în baza protocoalelor de colaborare”, a anunţat ANP.
Penitenciarele vizate au fost Giurgiu, Iaşi, Tulcea, Galaţi, Gherla, Târgu-Jiu, Bucureşti-Jilava, Mioveni, Drobeta-Turnu Severin, Brăila.
”Demersurile se înscriu în lista măsurilor cu caracter preventiv şi de optimizare a siguranţei locurilor de deţinere, dispuse periodic de la nivelul managementului central”, a mai transmis ANP.