Franco, nepotul lui Pepe, şi-a pierdut viaţa pe 21 octombrie 2007, într-un teribil accident provocat de Dănuţ Braga, care s-a urcat la volan în stare de ebrietate.
Şapte tineri, printre care şi ruda artistului, se aflau înghesuiţi în maşina condusă de Dănuţ Draga. Toţi se întorceau de discotecă. Autovehicului a derapat la o viteză de 150 de kilometri pe oră, pe raza comunei Mihăileşti, şi a intrat într-o remorcă aflată pe marginea drumului.
Patru pasageri, printre care şi Franco, au murit. În martie 2012, Dănuţ Braga a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare.
La aproape zece ani de la tragedie, Pepe este, încă, marcat de felul în care Fraco şi-a găsit sfârşitul. Artistul merge, constant, la locul de veci al nepotului său, unde aprinde o lumânare şi ţine un moment de reculegere.
La fel s-a întâmplat şi în cursul zilei de duminică. Pepe s-a fotografiat în cimitir lângă mormântul lui Franco şi a a postat imaginea pe contul personal de socializare. “Astăzi mi-a făcut timp pentru băiatul meu drag… De care îmi e dor”, a scris Pepe în dreptul pozei.