Pepe a fost provocat în cadrul unei emisiuni difuzată în urmă cu ceva timp să răspundă la întrebarea: “Ce ai face dacă te-ar înşela soţia?”. Ei bine, dacă mulți s-au așteptat atunci ca artistul să dezvăluie ceva despre consecințele unei astfel de experiențe delicate, el a spus că “nu încape în discuţie”. În plus, latino lover-ul a subliniat că are “toată încrederea în Raluca”.
Ionuț Nicolae Pascu, așa cum se numește în buletin Pepe, a declarat în cadrul unui interviu mai vechi că el este convins că frumoasa lui soție nu l-ar înșela. Cântărețul și-a continuat atunci declarațiile spunând că nu se gândește la un asemenea scenariu și că preferă să își facă planuri serioase.
“M-am gândit cum ar fi ca Raluca să mă înşele, dar nu încape în discuţie. Am toată încrederea în Raluca. Nu mă gândesc, nu vreau să mă gândesc. Nu te gândeşti la aşa ceva, dacă nu îţi arde. Mă ţin de sport, că trebuie să mă menţin tânăr pentru că am fete, când vor fi mari şi vor vrea să iasă în club, le fac eu rezervare”, a declarat Pepe în cadrul emisiunii “Refresh by Oana Turcu” în cadrul căreia a fost invitat la sfârșitul lui martie 2016.
Ulterior, artistul a adus la acea vreme în discuție ideea că nu este român 100% şi a ţinut să precizeze că cei de etnie rromă sunt mai pasionali în pat – “La capitolul sex, e aşa mai cu pasiune. Mi s-a spus (n.r.: Raluca) că sunt mai focos decât un român”, a mai mărturisit Pepe în urmă cu mai bine de patru ani, când nimic nu prevestea divorțul dureros din prezent.
Pepe, pe numele din buletin Ionuț Nicolae Pascu, s-a căsătorit civil cu Raluca Pastramă pe 18 aprilie 2012. Ei au devenit părinți pentru prima dată pe 15 august 2012; fiica lor cea mare se numește Maria. Iar pe 21 iulie 2014, cei doi soți s-au cununat religios. Mezina familiei, Rosa Alexandra, a venit pe lume în ziua de Florii, pe 5 aprilie 2015. Până să fie cu Raluca, artistul a fost căsătorit, din 2006 până în 2011, cu Oana Zăvoranu, de care a divorțat cu scandal.
Descoperă și: Pepe, dezvăluiri incitante despre relația cu soția lui! Ce promisiune intimă a primit Raluca de la celebrul cântăreț