Pepe lansează o nouă piesă: ”Mi-am ales”! VIDEO incendiar

De: Cancan
Publicat: 04/12/2018 | 13:32
Pepe lansează o nouă piesă

Pepe lansează o nouă piesă! „Mi-am ales” este propunerea lui Pepe pentru această iarnă, o piesă ce are toate ingredientele să devină un nou hit mai ales că este capitolul final din seria „poveştilor de dragoste pasionale dar interzise” începută cu „Sentimente Intense” şi continuată cu „Hai” şi „Rămâne Între Noi”. 

Piesa este un mix excelent între pasiunea specifică din flamenco care îl defineşte pe Pepe şi ritmurile latino actuale. Videoclipul nu avea cum sa fie altfel decât fierbinte, cât se poate de fierbinte, cumva, aproape „interzis” de fierbinte.

Totul s-a terminat cu o super-petrecere în chiar clubul privat al lui PepeROSAMARIA, la care a fost prezent si Connect-R, prezenţa surpriză dar specială a videoclipului. 

„M-am luat cu una, cu alta, cu emisiuni, cu evenimente, concerte, petreceri. Iată că se face aproape un an de când am lansat „Rămâne Între Noi”. Degeaba nu am stat nici pe partea muzicală a lucrurilor, fiindcă alte două piese sunt aproape gata. Dar nu era timpul lor. Acum este momentul pentru „Mi-am ales”, iar reacţiile oamenilor – ale publicului, prietenilor, fanilor care au ascultat piesa în concertele din weekend – mă fac să cred că am făcut cea mai bună alegere.” a spus Pepe referindu-se la noul single.

CITEȘTE ȘI: EMOȚII MARI PENTRU PEPE! ARTISTUL A ÎMPĂRTĂȘIT VESTEA CU PRIETENII VIRTUALI

Pepe, un nou sing

Pepe lansează o nouă piesă: ”Nu ne-am putut abţine să nu facem şi o mică petrecere”

„48 de ore în 3 zile au durat filmările, aceasta incluzând şi cele vreo 6-8 ore din prima zi în care am tot filmat şi la final nu am avut nici măcar o secundă din videoclip. A fost ca o „repetiţie generală” cu tot setup-ul, toată regia tehnică, machiaj, casting, lumini. Eu zic că aşa trebuia să se întâmple. După o mică pauză, am revenit şi totul a mers impecabil, ba mai mult de atât, şi distracţia a fost mai mare fiindcă aveam subiect de glume. Nu ne-am putut abţine să nu facem şi o mică petrecere. La un moment dat au venit, în trecere, şi Connect-R şi Romică Ţociu. Connect-R apare şi în videoclip însă Romică a ales să rămână în spate fiindcă cineva trebuie să le explice şi fetelor cum să se mişte, cum să stea la cadru, cum să se „joace” cu camera.” spune Pepe. 

În ceea ce priveşte partea tehnică a lucrurilor trebuie notat faptul că videoclipul a fost filmat în regia lui Vlad Ionescu care işi face botezul în industrie, la cei numai 20 de ani fiind cel mai tânăr regizor cu care a lucrat Pepe vreodată şi probabil cel mai tânăr regizor de pe la noi, în general. A avut însă un DOP cu vechime şi greutate, Ştefan Mangir fiind un veteran deja, fără doar şi poate. Şi dacă vorbim de veterani, Liana Obancea este vinovată de tot ceea ce a însemnat styling pentru „Mi-am ales”, atât pentru Pepe cât şi pentru fete. 

Pe partea muzicală, plecând de la ideea că echipa câştigătoare nu se schimbă niciodată, vorbim de aceeaşi distribuţie ca şi la „Sentimente Intense”, „Hai”, „Rămâne Între Noi”. LA INDUSTRIA J s-a ocupat de producţia executivă a piesei, Jimmy Dub si Răzvan Matache semnând compoziţia, versurile fiind scrise de chiar de Pepe. Publishingul aparţine PEPE LATIN MUSIC, labelul propriu al artistului.