Pepe, DISTRUS de pandemia de COVID-19. “Am pierdut tot!” În ce situație se află acum artistul

Publicat: 12/04/2020 | 11:39

Pepe, una dintre cei mai celebri artiști din România, este, la rândul lui, afectat de această criză provocată de COVID-19. Cel mai mult are de suferit în plan profesional, fiind nevoit să-și anuleze concertele și alte apariții în public.

VEZI AICI: EPISODUL POVESTIT DE MIHAI MORAR, DUPĂ CE A IEȘIT LA CUMPĂRĂTURI PE TIMP DE PANDEMIE: “LACRIMILE DIN SPATELE UNEI MĂȘTI”

În plus, de când a început pandemia, Pepe a fost nevoit să-și închidă și cele două afaceri pe care le controla în București.

Abia aștept să se termine şi să încercăm să reparăm ce s-o strica în toată această perioadă. Chiar dacă sună rău, concertele au fost şi sunt ultima grijă. Am amânat concerte şi le-am reprogramat cu mult înainte să nu mai fie voie. Aşa mi s-a părut responsabil. Şi tot aşa, am închis şi grădiniţa şi salonul. Am zis că nu are nici un sens să riscăm şi să ajungem la altele.

În aceste condiţii nu ştiu cât s-a pierdut financiar în această perioadă fiindcă nu am făcut calculul, dar s-a pierdut tot. Când s-o relua treaba, vedem ce şi cum. Până atunci însă… #stamacasa”, a declarat Pepe pentru ciao.ro.

Pepe cântă online pentru fani

Chiar și în aceste condiții, Pepe nu-și neglijează fanii, găsind o modalitate să fie alături de ei. Şi înainte de toată treaba asta mă întâlneam cu prietenii mei online însă acum având mai mult timp o fac mai des, măcar o dată pe săptămână. Înainte să se blocheze tot chiar am apucat să facem nişte repetiţii online cu aproape toată trupa. Am observat că încep să se adune din ce în ce mai mulţi ceea ce nu poate decât să mă bucure.

VEZI ȘI AICI: DUPĂ 14 ZILE DE IZOLARE, RADU VÂLCAN IA FOARTE ÎN SERIOS EPIDEMIA. S-A DUS “BLINDAT” LA CUMPĂRĂTURI: MASCĂ, MĂNUȘI ȘI…

Din păcate, nu mai am cum să mă întâlnesc cu baieţii fiindcă nici nu avem voie şi nu ar fi indicat oricum dar am continuat să cânt pentru fanii mei cu backing tracks.

Cred şi sper ca duminică de duminică să ne rămână obiceiul şi să ne găsim acolo pe YouTube pentru o seară ca între prieteni, în familie, la un pahar de vorbă”, a mai spus Pepe.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult