Pepe a izbucnit în plâns la filmările celui mai recent videoclip: ”E profund”

Publicat: 14/05/2021 | 16:54

Pepe a izbucnit în plâns la filmările celui mai recent videoclip. Artistul a fost dat afară de regizor, pentru a-și face treaba în continuare.

Ultima piesă și videoclipul lansate de Pepe au o poveste impresionantă. Protagonista din videoclip este o tânără fără auz, iar prestația ei l-a copleșit pe Pepe. Paloma a reușit să simtă linia melodică și mesajul piesei prin limbajul semnelor, dar și prin vibrația boxelor.

Pepe a fost atât de impresionat încât a izbucnit în plâns. Regizorul a fost nevoit să-l dea afară pe artist de pe platourile de filmare. (CITEȘTE ȘI: PEPE A SUCIT MINȚILE UNEI COLEGE DE TRUST. EA ESTE MĂRITATĂ)

”Aflasem de ea, normal, că am fost de acord cu ideea în sine a limbajului semnelor pentru videoclipul piesei. Mi s-a părut ceva nou și diferit. E profund. (…). Ea a simțit doar o vibrație la filmări. Atunci când am pus o boxă lângă ea și am dat drumul la piesă, ea nu a auzit nimic.

Ea doar reproducea după vibrația respectivă, după ritm, ceea ce-i transmitea Lavinia. (…)Când am văzut-o, mi-era jenă, nu știam cum să mă adresez…. Când a dat prima dublă, m-am umflat de plâns. M-a dat regizorul afară. Mi-a zis: „Pepe, te rog mult, ieși de la filmare să pot să filmez””, a mărturisit Pepe la Antena Stars.

Melodia este în memoria nepotului său

În urmă cu aproape 14 ani, șapte tineri, printre care şi nepotul lui Pepe, se aflau înghesuiţi în maşina condusă de Dănuţ Braga, care s-a urcat la volan în stare de ebrietate. Toţi se întorceau de discotecă, când vehiculul a derapat la o viteză de 150 de kilometri pe oră, pe raza comunei Mihăileşti, şi a intrat într-o remorcă aflată pe marginea drumului. Patru pasageri, printre care şi Franco, au murit.

Pepe nu și-a revenit nici acum după pierderea suferită, iar piesa ”Un înger” a fost scrisă în memoria nepotului său.

„E o piesă specială. El e îngerul, despre el era vorba (n.r. Franco). Este izvorâtă din fapte reale. La vreo lună sau două după ce a avut accidentul nepotul meu l-am visat. Când l-am visat, vorbeam cât se poate de relaxat cu el și l-am întrebat de ce nu-i apare în vis lu taicăsu și mi-a zis: ”Ia-l tu în brațe, spune-i mai întâi să zâmbească. Momentan nu pot să apar că el plânge întruna”. Și ăsta e mesajul piesei”, a dezvăluit artistul în urmă cu ceva timp.