Aşa cum istoria antică ţine minte că legendarul Război troian a avut-o pe Elena, ca măr al discordiei, aşa va ţine minte şi istoria mondenă a României (e adevărat, de dată mult mai recentă) ”războiul” care a avut loc sâmbătă noapte în Bucureşti.
De data asta, n-a fost vorba despre Elena din Troia, văzută drept ”cea mai frumoasă dintre muritoare” (un soi de ”MISS World” a zilelor noastre!), dar v-aţi dat seama şi singuri.
Diferenţa dintre Elena din Troia şi Raluca Pastramă (despre care urmează să vă spunem) nu e însă una prea mare. Cel puţin pentru Pepe, soţia lui e clar ”cea mai frumoasă dintre muritoare”. Doar ei i-a dedicat cântăreţul melodia ”Cât o mie de femei”, asta ca să nu mai existe niciun dubiu.
Să ne întoarcem însă la diferenţele sau, mai degrabă, la asemănările dintre Elena din trecut şi Raluca din prezent. Dacă prima a fost scânteia războiului între troieni şi spartani, fosta domnişoară Pastramă a aprins spiritele între Pepe şi Alex Erbaşu, unul dintre cuceritorii cu ştate vechi din Capitală.
Homer nu mai trăieşte ca să ne relateze ce s-a întâmplat în… club, dar avem şi noi ”informatori” pretutindeni (mulţi dintre ei ne trimit date preţioase pe celebra adresă de e-mail [email protected]!).
Aşadar, zic informatorii noştri că Erbaşu Jr. a apărut în localul cu pricina, împreună cu iubita lui Andra Iacob. Acolo, unul dintre proprietarii clubului îşi aniversa ziua, iar Alex şi Andra s-au aşezat la masa lor. Nu ne întrebaţi ce cadou i-au adus sărbătoritului sau dacă au venit cu mâinile în buzunare, pentru că nici nu contează! Cert e că Erbaşu Jr. era euforic, pardon!… chitit să se distreze.
Pe la un 01:30 – 02:00, apar în acelaşi loc celebrul cântăreţ Pepe cu cine altcineva decât soţia, Raluca, de mână. Locul fiind ultra-full, neavând nicio masă liberă, au fost invitaţi şi ei la masa sărbătoritului. Toată lumea pusă pe distracţie, totul frumos, Pepe s-a salutat cu Alex, mai ales că ei erau în urmă cu mulţi ani, foarte buni prieteni. Dar nu acel gen de prietenie ”Bună! – Bună! – Ce mai faci? – Bine, tu?”, ci frăţeală în toată regula.
Frate, frate, dar nevasta e a mea!
Dar ştiţi cum e? Dacă ai un frate la care ţii mult, încerci să te ai bine şi cu… ”cumnata”! Aşa a gândit-o şi donjuanul Erbaşu, motiv pentru care, după vreo oră de ”valsat” prin jurul mesei lui Pepe a părut interesat de… Raluca! Acum lucrurile petrecute în jurul orelor 3:45, cu muzica la maximum şi toată lumea băută bine, întotdeauna sunt povestite diferit a doua zi.
Informatorii CANCAN.ro ne-au povestit că Alex a atins-o (ca să nu folosim pipăit!) pe soţia lui Pepe, moment în care cântăreţul a reacţionat la secundă: i-a înfipt mâna în gât lui Erbaşu, l-a lipit de zid şi… Aici, au intervenit doi ospătari, care au avut prezenţă de spirit şi i-au oprit pumnul lui Pepe. Pe de altă parte, cei apropiaţi lui Alex zic ca nu e aşa, că lui Pepe i s-a părut. Greu de spus care este adevărul.
A urmat o îmbrânceală de povestit cititorilor, căci, dacă n-ar fi fost, nici n-am fi povestit-o. Au intervenit bodiguarzii care l-au scos pe donjuan de pe ”ring” ca să nu iasă şifonat rău. La scurt timp, lucrurile s-au calmat, iar, aproape să bată de ora 4, Pepe şi Raluca au schimbat locaţia, mutându-se în Regie, la ”La Mia Musica”.
A doua, duminică, s-a căzut bărbăteşte la pace. Erbaşu a recunoscut că l-a cam luat valul, Pepe i-a primit scuzele, aşa că… ce a fost sâmbătă noapte în club, acolo a rămas! Zicem asta căci ambii sunaţi, nu au vrut să confirme povestea, mai mult, cel puţin Pepe s-a declarat uimit. În local erau peste 500 de oameni, n-au văzut toţi, căci masa lor era retrasă într-o extremitate de sus, însă nişte zeci de oameni au văzut. Şi cum se întâmplă de obicei, o parte ne-au povestit, alţii ne-au scris pe celebra [email protected], na, aşa se întâmplă când e siteul nr.1 din România.
__________
CITEŞTE ŞI:
__________
A numărat pân’ la o mie!
”CV-ul amoros” al lui Erbaşu Jr. arată ca o carte de telefoane. Nu degeaba se lăuda Alexuţu peste tot, prin presă (iar Google-ul ne e martor!), că, de la primul număr, adică 1, şi până azi, ar fi numărat vreo mie! Imaginaţi-vă 1, 2, 3… 998, 999, 1000! Cam atâtea ar ieşi la număr, femeile care pe care Erbaşu Jr. le-ar fi ”apelat”… amoros, iar printre ele si multe nume de soi: Diana Munteanu, Lili Sandu, Delia Matache, Cristina Anescu, Raluca Arnăutu (ultimele două manechine de top, într-o perioadă), ca să nu le mai adăugăm pe una dintre surorile Vlasov sau Anna Lesko, de care donjuanul, ca un domn bine crescut, s-a dezis, totuşi, când a fost întrebat dacă le-a trecut şi pe ele la numărătoare.
Radu Constantin Florian