Managerul general al formației Manchester City, Pep Guardiola, a declarat că abia așteaptă reluarea sezonului competițional care în acest moment este suspendat din cauza pandemiei de coronavirus.
Guardiola a afirmat că abia așteaptă meciurile din Premier League și Liga Campionilor și a încercat să le readucă zâmbetul pe buze fanilor, afirmând că, „cu toții vom la stadion puțin mai grași”.
„Ne este dor de fotbal. Ne lipsește enorm viața pe care am avut-o până în urmă cu câteva zile. Cu toate acestea, acum este momentul să ascultăm și să urmăm recomandările cadrelor medicale. Voi sunteți familia mea din fotbal și vom face tot ce putem ca să vă simțiți mai bine. Vom reveni mai puternici, mai buni, mai prietenoși și… puțin mai grași. Stați în casă și protejați-vă”, a declarat Pep Guardiola.
Asemenea marilor personalități din sportul mondial, și managerul celor de la City și-a adus contribuția în lupta cu temutul virus COVID-1 și a donat recent suma de un milion de euro către Fundația Angel Soler Daniel.
În altă ordine de idei, la sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanții cluburilor din Premier League au comunicat șefilor fotbalului din Albion că doresc să încheie sezonul până la sfârșitul lunii iunie, pentru a nu se confrunta cu situații greu de gestionat mai ales că multor jucători le vor expira contractele la 30 iunie. Jucători ca Willian, Pedro și Giroud care evoluează la Chelsea sau Vertonghen de la Tottenham sunt doar câteva exemple în acest sens.
Atitudinea luată e șefii cluburilor din Premier League a venit în contextul în care în presa britanică a apărut informația că având în veedere pandemia de coronavirus, campionatul s-ar putea relua abia în luna iulie, urmând a se juca la „foc automat” în doar patru săptămâni dar fără spectatori, pentru a putea duce la bun sfârșit acest sezon comptițional.