Pentru Isabel viața bate filmul. Tânăra a descoperit că mai are frate geamăn mai mare cu șapte ani decât ea

Publicat: 09/02/2024 | 17:52
Poză cu cei doi frați: Sursa: The Mirror

Isabel Peterson este o tânără de 26 de ani din Wilmslow, Cheshire, care a făcut o descoperire uimitoare. Deși a crescut într-o altă familie, Isabel a reușit să își găsească fratele geamăn pierdut acum mult timp. Inițial, aceasta a localizat-o pe Marie, mama sa genetică, care-și donase embrionul în urmă cu treizeci de ani.

Isabel Paterson a descoperit că părinții ei genetici, pe nume Marie Flatekval și Colin Tortoise, au implantat trei ovule și au înghețat șase. În urma tratamentului de fertilitate, Marie a donat un embrion de rezervă unui cuplu fără copii și așa s-a născut Isabel, conform emisiunii ,,Born From The Same Strange”, citate de The Mirror.

În urma acestei descoperiri, tânăra de 26 de ani nu numai că a aflat cine este mama genetică, dar a realizat și că mai are un frate ,,geamăn genetic”- Colin, care s-a născut cu șapte ani înaintea ei, precum și un frate vitreg, Omar.

Cum i s-a schimbat viața tinerei după ce a aflat că acum are două familii, de fapt

Vestea că are o familie mult mai extinsă, a bucurat-o foarte mult pe Isabel și nu i-a venit să creadă că, undeva în lumea asta, inima ei a bătut în tot acest timp alături de fratele său, deoarece se spune că între gemeni există o legătură telepatică puternică. Probabil, acesta fiind și motivul care a determinat-o pe tânără să înceapă căutarea.

În ciuda faptului că s-au născut în momente diferite, Isabel și Colin sunt catalogați drept gemeni, deoarece provin din același lot de embrioni. În cadrul emisiunii menționate anterior, Isabel a povestit cât de încântată a fost când și-a găsit rudele:

,,Este un sentiment atât de  ciudat… Este mai frumos decât mi-am imaginat!”, a spus Isabel.

Isabel a reușit să o găsească pe Marie, mama sa biologică, și i-a lăsat o scrisoare prin care intenționa să se cunoască pe viitor. A așteptat cu sufletul la gură răspunsul, pentru că îi era teamă că mama ei biologică nu o va accepta și că nu va dori să o cunoască acum, după 26 de ani. Cât despre tatăl ei lucrurile se schimbă puțin, pentru că acesta a decedat în anul 2001.

Citește și: TÂNĂRA DIN IMAGINE ȘI-A FĂCUT ACEST SELFIE ÎN OCTOMBRIE 2012. CE DETALIU IREAL A OBSERVAT ABIA ACUM: CINE E TÂNĂRUL DIN SPATELE EI, DE FAPT

Cum a reacționat mama biologică după ce a văzut-o pe Isabel

După ce a primit scrisoare și o fotografie cu Isabel. Marie a simțit imediat că este fiica ei:

,,Am simțit că ea este fiica mea. Seamănă leit cu noi.”, a spus Marie în cadrul emisiunii ,,Born From The Same Strange”.

Dezvăluirile nu s-au oprit aici, pentru că în cadrul aceleași investigații, fratele ei, Tom, în vârstă de 31 de ani, a primit o veste șocantă. Tom a aflat că are o poveste asemănătoare cu sora lui. Mai mult decât atât, acesta a aflat că tatăl său era pe acea vreme student și din lipsa banilor a decis să fie donator. Tom și Isabel nu sunt rude genetice , dar amândoi au crescut într-o familie frumoasă, împreună cu mama lor – Sarah.

Întâlnirea a fost una emoționantă atât pentru Isabel și Marie, dar și pentru familia în sânul căreia a crescut. În timpul întâlnirii sfâșietoare, Isabel a alergat  să o întâmpine pe Marie, mama sa biologică. Aceasta fost uimită când și-a văzut fiica în carne și oase:

„Cred că nimeni nu m-a căutat vreodată așa.  Este uimitor… Este ca o bijuterie dragă care s-a întors la mine după ce s-a pierdut cu mult timp în urmă.”, a spus Marie.

Bucuria a fost simțită și de Colin, fratele geamăn care abia și-a putut stăpâni emoțiile când a văzut-o pe Isabel, prezenți în platoul emisiunii ,,,,Born From The Same Strange”:

,,Am fost complet surprins de faptul că am o soră geamănă despre care nu știam. Nu am putut dormi zile întregi gândindu-mă la asta.”, a declarat acesta.

Citește și: ȘI-A LĂSAT COPILUL ÎN GRIJA PĂRINȚILOR, DAR A AVUT UN ȘOC CÂND L-A LUAT ACASĂ. CE A PĂȚIT O TÂNĂRĂ MĂMICĂ

FOTO: The Mirror