Pentru ea, timpul a stat in loc! Cum arata Corina Caragea la 18 ani: „Visul meu era sa profesez in domeniul pe care mi l-am ales”

De: Cancan
Publicat: 28/11/2013 | 12:18

Corina Caragea este una dintre cele mai sexy prezentatoare din Romania si este foarte apreciata pentru munca pe care o depune. Cu ocazia aniversarii a 18 ani ProTv, vedeta a raspuns la mai multe intrebari cu privire la cariera ei, dar si visurile pe care le avea la varsta majoratului.

Ce inseamna pentru voi “Gindeste liber”, corelat cu “Eu fac Romania”?

Pro Tv m-a invatat ca nu exista limite, ca putem face lucruri care nimanui nu i-au trecut prin cap, ca daca gandesti liber si depasesti granitele imaginatiei, poti transforma in realitate orice. Vad zilnic fata urata a Romaniei, a sistemului sanitar, a coruptiei, dar la fel de des sunt prezentati romani care au gandit liber si au ridicat sus de tot numele tarii noastre. Pe toti deopotriva ii vad in reportaje si stiri, aici.

2. Care este pentru voi “visul romanesc”?

Visez la o Romanie civilizata. In care oamenii au respect pentru natura, pentru munca, pentru valori, pentru cel de langa ei. Sunt mandra de romani, imi dau zilnic zeci de motive pentru asta, dar imi doresc ca viitorul sa se construiasca din scoala cu acest respect. Din pacate, cred ca suntem cu ani lumina in urma altora.

3. Cum va doreati la 18 ani sa arate Romania zilelor noastre?

La 18 ani visul meu era sa profesez in domeniul pe care mi l-am ales – jurnalismul. Portretul Romaniei din viitor il creionam in nuante destul de sumbre. Am fost descurajata de cei din jur care bagau mana in foc ca iti trebuie pile, relatii, spaga, m-am lovit de multe ori de fraza „asa merge in Romania, ce sa ii faci?”, insa sunt un exemplu viu ca NU, in Romania nu reusesti doar daca ai pe cine trebuie in spate, in pat sau in buzunar. Eu mi-am implinit visul, am intalnit situatii de toate felurile si sunt exact unde ma simt foarte bine, fac ce imi place.

4. Cum va imaginati la 18 ani ca va arata viata voastra in viitor? Seamana ceea ce va imaginati atunci cu ceea ce traiti astazi?

Imi imaginam ca voi lucra intr-o redactie, cu siguranta. Asa a fost planul si asa a iesit. Realitatea mi-a depasit insa imaginatia pentru ca eu ma gandeam ca voi lucra la un ziar sau revista, nu visam sa apar la televizor. Tin minte ca ma uitam la Oana Andoni de acasa si o vedeam ca pe alta planeta, departe de mine, nici gand sa fiu colega de pupitru cu ea intr-o zi. Jurnalismul de investigatie ma atragea pe atunci. Intamplarea a facut sa ajung intr-o redactie de sport, iar perseverenta si pregatirea au facut sa treaca de atunci 8 ani – de scris, prezentat, pregatit stiri din sport.

5. Cum arata Romania pe care o “faci” tu?

Rudele si tara nu le alegi, asa ca ma intorc din fiecare vacanta in tara mea si nu ma vad traind in nicio alta tara. Vreau sa cred ca incet – incet ne vom apropia de nivelul de civilizatie al altor tari europene.

G.C.