Pentagonul a confirmat totul! „Flota de OZN-uri” a SUA, filmată de marina americană : „Wow, a căzut în apă”. VIDEO
După ce o serie de imagini, filmate chiar de marina americană, cu mai multe presupuse OZN-uri au ajuns „accidental” pe internet, Pentagonul s-a văzut nevoit să confirme veridicitatea filmărilor.
Totuşi, oficialii Departamentului Apărării al SUA nu au vrut să dezvolte subiectul, sub pretextul că „potențialii noștri adversari” ar putea folosi informaţiile în alte scopuri.
Obiectele care apar în aceste imagini sunt de diverse forme. Ele au survolat patru distrugătoare americane, între care USS Kidd, la 14 şi 15 iulie 2019. USS Kidd se afla atunci în largul Californiei, la 185 de kilometri de coastă.
Citește și: FOTO | Un pasionat de OZN-uri susține că a observat un oraș pe Lună!
Mai târziu, un nou material a ajuns pe internet, care arată că personalul naval american a avut o întâlnire strânsă cu un OZN – de data aceasta un obiect sferic care face o coborâre controlată în ocean.
Obiectul a fost filmat de o cameră la bordul USS Omaha, când naviga în largul coastei San Diego în iulie 2019. Doi membri ai echipajului se exclamând: „Wow, a căzut în apă”, după ce mingea a făcut un zbor controlat peste ocean, apoi a plonjat în mare și a dispărut sub apă.
În prezent, fostul locotenent al marinei, Ryan Graves, rupe tăcerea și spune că fenomene aeriene neidentificate, așa cum le spune el, le-a numit o amenințare la adresa securității naționale, scrie New York Post.
El și colegii săi au observat obiectele de sute de ori în spațiul aerian protejat între 2015 și 2017 și, de asemenea, au înregistrat o întâlnire în largul coastei Jacksonville, Florida, în aceeași perioadă de timp.
Ce zice Pentagonul despre filmări
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sue Gough, a declarat că fotografiile și imaginile video ale unor obiecte de forme triunghiulare care strălucesc și se mișcă printre nori au fost realizate de către angajați ai Marinei.
„Așa cum am mai spus, pentru a menține securitatea operațiunilor și pentru a evita divulgarea de informații care ar putea fi folosite de către potențialii noștri adversari, Departamentul Apărării nu discută public detaliile legate de observațiile sau analizele referitoare la incursiunile din zonele de antrenament sau spațiul aerian, inclusiv în privința incursiunilor care intră în categoria Fenomenelor Aeriene Neidentificate (FAN)”, a declarat Gough.
Divizia care studiază OZN-urile
În august anul trecut, Pentagonul a creat o structură specializată în investigarea fenomenelor OZN și FAN observate de către militarii americane.
Informația cu aceste imagini cu revine în presa engleză după ce, la jumătatea lunii aprilie, au apărut fotografiile și videoclipurile adunate de grupul de lucru Unidentified Aerial Phenomena (UAP) și difuzate către cineastul de investigație Jeremy Corbell. Unul dintre videoclipurile înregistrate în 2019 arată ceea ce par a fi obiecte în formă de piramidă care plutesc deasupra unui distrugător al Marinei, potrivit Mystery Wire. Corbell a declarat atunci că videoclipul a fost preluat de la USS Russell.
El a spus că a verificat autenticitatea videoclipului după ce a obținut informații dintr-un briefing de informații al Pentagonului.