Pensionarii care riscă să nu primească banii în septembrie și octombrie 2024
Mult așteptata recalculare a pensiilor dă bătăi de cap autorităților din România. Mii de pensionari riscă să nu primească niciun ban în următoarele luni. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a făcut anunțul care vizează o anumită categorie de pensionari. Iată despre ce este vorba!
O anumită categorie de pensionari ar putea rămâne fără bani pe lunile septembrie și octombrie. Peste 170.000 de persoane așteaptă deciziile de recalculare a veniturilor, care încă nu au fost distribuite. Aceștia trebuie să primească întâi o decizie de pensie, conform Legii 263 și ulterior vor putea intra în posesia unei decizii de recalculare, conform Legii 360/2023. NU RATA: Aceștia sunt pensionarii cărora li se DUBLEAZĂ pensiile după recalculare. Primesc de două ori mai mulți bani!
O anumită categorie de pensionari riscă să rămână fără bani în lunile septembrie și octombrie
Mai exact, sunt vizați seniorii care au depus recent dosarul de recalculare a pensiilor – adică în luna august. Reprezentanții Casei Naționale de Pensii au anunțat că activitatea de revizuire a veniturilor au fost stopate, astfel că unii pensionar nu vor încasa pensia pe luna septembrie.
„Am oprit activitatea total, funcționăm doar cu înscrierile noi la pensie și, sigur sunt situații în care am ieșit din termen. Din păcate, mai trebuie să mai subliniem, deși nu sună bine, am emis decizie de înscriere la pensie, dar pentru faptul că trebuie să aplic și pasul 01/09/2024 nu o pot comunica la plată. O să vedem un sub ce formă le putem da banii pensionarilor, pentru că în luna septembrie clar nu vor încasa pensiile, iar în în luna octombrie deja e cu semnul întrebării.
Dacă vom avea programul pregătit care să treacă din legea veche în noua lege, o să mă opresc la pasul 1 septembrie și după aia să mă duc să-l comunic la plată pe legea nouă. Este și un context dificil și pentru colegii de la informatică de la București, pentru că nu e atât de simplu să aplice o lege nouă, mai ales o lege care vine cu lucruri noi față de legea anterioară și lucruri bune”, au mai transmis reprezentații Casei de Pensii, pentru Newsweek.
Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a afirmat că va încerca să rezolve situația pensiilor care încă nu au fost recalculate în decursul acestei luni, însă nu garantează că procesul se va finaliza în scurt timp. Introducerea documentelor in sistem și procesarea lor durează ceva timp, astfel că va există riscul acestor întârzieri specifice.
„”Mai avem şi nişte situaţii obiective la nivelul fiecărei case teritoriale de pensii cu privire la faptul că este vorba de 170.000 de decizii la nivel naţional care încă nu au fost distribuite. Nu au fost efectiv trimise de către colegii mei de la casele de pensii spre Poştă, pentru că din start le-am oprit întrucât avem situaţii în care aceşti pensionari au intrat în sistem în luna august. Ei trebuiau să primească întâi o decizie de pensie, conform Legii 263, şi ulterior vor trebui să primească o decizie de recalculare, conform Legii 360 pe 2023.
Avem cereri de recalculare, câteva mii de cereri de recalculare pe fiecare an, unde pensionarii lucrează, fie că lucrează după pensionare, fie că îşi adaugă diverse sporuri cu caracter permanent de data aceasta, nu nepermanent, care au fost prevăzute de Legea 263/2010. Aceste cereri trebuie întâi soluţionate, conform vechii legislaţii, care a fost în vigoare până la 31 august şi după ce vor fi soluţionate, aducându-se numărul total de puncte cu aceste adeverinţe, ulterior va trebui să emitem şi decizii de recalculare conform noii legi”, a spus Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, pentru Agerpres.