Pensiile în luna ianuarie se vor plăti la noile valori majorate, iar taloanele se tipăresc cu aceste cuantumuri, a anunțat Marius Budăi. Taloanele de pensie aferente lunii ianuarie se tipăresc şi acestea conţin majorarea pensiei minime, a punctului de pensie, dar şi ajutorul pentru cei cu pensii mai mici de 1.600 de lei.
Ministerul Muncii a precizat că Ordonanţa de urgenţă prevede acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toţi cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei în luna ianuarie 2022.
„Ne ţinem de cuvânt! Acum, în Ajun de Crăciun, vreau să-i asigur pe părinţii şi bunicii noştri că, în luna ianuarie, pensiile se vor plăti la noile valori majorate. Se tipăresc taloanele de pensie aferente lunii ianuarie a anului 2022, care conţin mărirea pensiei minime, cu 25%, la 1.000 de lei, mărirea valorii punctului de pensie la 1.586 de lei, dar şi acordarea ajutorului financiar pentru seniorii României care au valoarea pensiei mai mică sau egală cu 1.600 de lei, până la concurenţa sumei de 2.200 de lei!”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Pensiile vor fi majorate începând de la 1 ianuarie 2022. Noua formulă de calcul, propusă de PSD, a fost acceptată de PNL. O persoană care avea 4000 lei brut pensie (2,77 puncte de pensie) primea net 3800 lei (impozit 10% pe ce depășește 2000 de lei). De la 1 ianuarie punctul de pensie crește la 1586 lei. Persoana va avea pensia de 4393 lei brut. La suma care depășește 4.000 de lei se va reține CASS de 10%. 393*10% = 39,3 lei CASS.
Suma rămasă va fi de 4353,7 lei. La această sumă se va plăti un impozit pe venit de 235 lei. (10% din ce depășeste 2.000 de lei). Astfel, suma netă rămasă pensionarului va fi de 4118,7 lei net. Prin urmare, pensionarul va primi net cu 318,7 lei mai mult decât primea în decembrie.
* creșterea punctului de pensie impactează doar pensiile pe contributivitate.
** CASS se va aplica la toate pensiile de peste 4.000 de lei, indiferent de sistemul de pensii aplicabil.
*** reintroducerea CASS este în fapt o eliminare a unei excepții introduse la Codul Fiscal, iar aplicarea ei la veniturile din pensii mai mari de 4.000 de lei este o chestiune de justiție socială, având în vedere necesarul de fonduri pentru sănătate, se arată propunerea obținută de DCNews, pusă pe masa negocierilor de PSD și acceptată de PNL, UDMR și Minorități.