Pensiile se dau mai devreme în decembrie! Calendarul vizitelor de la poştaş

De: Cancan
Publicat: 05/12/2017 | 18:03

Având în vedere apropiatele Sărbători de iarnă şi din dorinţa de a veni în sprijinul beneficiarilor sistemului public de pensii, Casa Naţională de Pensii Publice şi C.N. Poşta Română S.A. şi-au manifestat disponibilitatea de a achita drepturile băneşti în avans, după cum urmează:

  • drepturile de pensie din sistemul public precum şi alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita la domiciliul beneficiarilor în perioada 12 – 22 decembrie.
  • drepturile restante de pensii precum şi alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita în întervalul 19 – 22 decembrie.
  • drepturile veteranilor de război se vor achita în perioada 12 – 22 decembrie la domiciliul acestora.
  • În cazul tuturor beneficiarilor care au fost avizaţi la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 28 decembrie, la ghişeele poştale.
  • Referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor cu care Casa Naţională de Pensii Publice are încheiate convenţii, acestea vor fi încasate de la aceeaşi dată, respectiv 14 decembrie”, se arată într-un cominucat al Casei Naţionale de Pensii.