Pensii duble pentru acești români! Este anunțul momentului
Vești bune pentru această categorie de români! Această categorie de pensionari ar putea primi venituri duble. Iată despre cine este vorba!
Vestea bună vine la momentul potrivit pentru anumite categorii de români, chiar înainte de sărbătorile Pascale. Un proiect legislativ recent depus la Senat ar putea dubla pensiile pentru unii cetățeni, dacă va fi adoptat de Parlament și promulgat de președintele Klaus Iohannis.
Această inițiativă vizează în mod special vârstnicii care și-au desfășurat activitatea în sectorul agricol, considerat unul dintre cele mai defavorizate domenii în ceea ce privește sistemul public de pensii. Astfel, proiectul de lege propune majorarea pensiilor pentru agricultori și posibilitatea de a primi indemnizații dublate.
Modificările propuse ar implica ajustări ale Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii, astfel încât pentru fiecare an de muncă în agricultură, vârstnicii ar putea acumula puncte pentru pensie în valoare de 0,57255, comparativ cu valoarea actuală, pe un punct de pensie.
„Pentru fiecare an util realizat în cadrul fostelor unităţi agricole cooperatiste, precum şi pentru fiecare an de contribuţie realizat de ţăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, punctajul anual este 1 punct”, se precizează în proiectul de lege, potrivit avocat.net.
Citește și: AM FĂCUT CALCULUL COMPLET! CE PENSIE VA PRIMI UN ROMÂN, DACĂ A MUNCIT EXACT 25 DE ANI
Ce motive invocă inițiatorii legi pentru dublarea pensiilor
Inițiatorii proiectului legislativ pentru majorarea pensiilor lucrătorilor din agricultură au expus o serie de argumente, inclusiv discrepanțele semnificative din sistemul actual al indemnizațiilor.
Ei au subliniat că vârstnicii care au activat în agricultură primesc pensii mult prea mici, insuficiente pentru un trai decent. În consecință, propunerea lor vizează corectarea acestei inechități.
De asemenea, au menționat că majorarea pensiilor agricultorilor nu ar afecta semnificativ bugetul de stat, dat fiind numărul relativ mic de pensionari din acest sector.
„Nu se poate vorbi despre echitate într-un regim democratic atunci când există o discrepanţă atât de mare între pensii.(…) Foştii lucrători din agricultură trăiesc cu pensii(…) reduse, care nu le asigură un trai decent după o activitate profesională îndelungată. Astfel, aceştia se regăsesc adeseori în dificultăţi economice atunci când vine vorba de procurarea medicamentelor, a alimentelor şi plata serviciilor necesare traiului”, se mai menționează în proiectul legislativ.
E important de menționat că pentru ca proiectul de lege să devină efectiv, acesta trebuie să treacă de votul parlamentului, să fie semnat de președintele Klaus Iohannis și apoi să fie publicat în Monitorul Oficial.