Pensie pentru casnice

De: Cancan
Publicat: 20/09/2007 | 00:00

AVANTAJ. Femeile care au lucrat, dar acum sunt casnice, pot avea pensie Asigurare. Persoanele care nu sunt angajate pot cotiza la o pensie de stat Arpad Dobre Daca v-ati intrerupt activitatea la un loc de munca si nu mai sunteti angajati, dar vreti sa aveti la batranete o pensie, o puteti obtine cotizand lunar la stat o anumita suma de bani. Legea 19/2000 permite, in acest sens, incheierea unui contract de asigurare sociala.

Beneficiari

Pot incheia contract de asigurare sociala persoanele care: – nu sunt asigurate obligatoriu in sistemul public de pensii; – nu se afla in plata unor prestatii de asigurari sociale in sistemul public (pensii, concedii medicale, indemnizatie pentru cresterea copilului pana la 2 ani); – nu urmeaza cursurile la zi ale invatamantului universitar; – nu satisfac serviciul militar ca militar in termen sau militar cu termen redus; – nu sunt asigurate in alte sisteme de asigurari sociale (Mapn , MI, avocati, culte religioase neintegrate etc.); – nu sunt someri; – nu realizeaza venituri din activitati profesionale. Contractul de asigurari sociale se incheie la casa de pensii pe raza careia domiciliaza solicitantul. Cotizatia minima, este de 92 de lei pe luna. La incheierea contractului de asigurare se vor depune urmatoarele acte: – carnetul de munca (original si copie); – copie dupa actul de identitate.

Avantaje

Asigurarea facultativa la sistemul public ofera urmatoarele avantaje: a) pensie: – pentru limita de varsta; – anticipata sau anticipata partiala; – de invaliditate; – de urmas; b) indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca; c) prestatii pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca; d) indemnizatie pentru maternitate si pentru cresterea sau ingrijirea copilului bolnav; e) ajutor de deces; f) bilete de tratament balnear.