Pe patul de spital, Diana a acceptat să se mărite cu Costi! Toată lumea a plâns când a aflat care este ultimul vis al tinerei

De: Cancan
Publicat: 08/02/2019 | 13:34

Pe un pat de spital, cu o paloare specifică oamenilor bolnavi, dar cu o strălucire venită din interior, Diana, o tânără de 35 de ani, din București, îmbrăcată în rochie de mireasă, așteaptă cu emoție să-i spună „Da” lui Costi.

A știut că este bărbatul cu care vrea să fie toată viața din prima clipă. Copiii lui o strigă deja mamă, iar ea ar vrea să-i vadă crescând alături de el.

O tumoară cerebrală îi umbrește însă acest vis. Știe că poate să piardă oricând lupta, dar anul trecut în iulie a vrut să se mărite. A avut această dorință ca semn de recunoaștere pentru Costi, care i-a fost alături în această bătălie pe viață și pe moarte, dar chiar și în cazul în care cel mai sumbru scenariu se va întâmpla, vrea să știe că atunci când ajung dincolo, „se vor găsi mai repede”, după cum spune Diana.

În 2018, tânăra a aflat că suferă de o tumoră cerebrală gravă, de grad III! Avea să fie operată în luna februarie în Spitalul Bagdasar, apoi urmând radioterapie zilnică timp de șase săptămâni, iar în luna octombrie a aceluiași an, Diana și soțul acesteia Costi au primit vestea că tumora mamă a recidivat!

Durerile frecvente de cap, amețelile groaznice care o fac să iși piardă echilibrul, neputința au obosit-o pe Diana care vrea să abandoneze această luptă cu viața, deși are o miză extremă: cei doi îngerași care au nevoie de mamă, dar și tinerețea ei.

În România medicii nu doresc să mai intervină asupra tumorii, dar a primit o șansă de la o clinică din Istanbul.

Prietenii ei i-au creat o pagină de Facebook, „Împreună pentru Diana” și i-au deschis conturi pentru a o ajuta să strângă suma necesară.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2017910178264393&id=2016881848367226