Pe masura ce inaintezi in varsta trebuie sa mananci mai putin
La 20 de ani
Renunta la preparatele tip fast-food si consuma alimente care-ti asigura sanatatea oaselor. Consuma branza, lapte, cereale integrale, fructe si legume din abundenta, cat mai putin prelucrate termic. In loc de un suc este mult mai potrivit un mar proaspat.
La 30 de ani
Fereste-te de curele de slabire, care te ajuta sa arzi caloriile, dar te priveaza de vitamine si saruri minerale importante. Mananca fructe uscate, cereale, muraturi, soia, nuci, oua, lactate, peste, pui si carne de vita. Ai grija sa le echilibrezi.
La 40 de ani
In organismul tau au loc anumite schimbari hormonale din cauza carora poti avea fluctuatii de greutate. Inlocuieste proteinele si grasimile de origine animala cu surse vegetale. Cele mai bune sunt avocado, nucile, semintele, mazarea si fasolea.
La 50 de ani
Fa-ti un obicei din a consuma ceai verde si stai cat mai departe de preparatele zaharoase, cafea si bauturi acidulate. Cand ai pofta de ceva dulce, poti consuma cate o bucata de ciocolata neagra.
La 60 de ani
Ai un metabolism tot mai incet, dar il poti echilibra cu proteine de calitate. Opteaza pentru lactate degresate, carne slaba, ficat de pui, produse pe baza de cereale, care contin fibre, si supe. La aceasta varsta, masa musculara incepe sa fie inlocuita in mare parte cu cea grasoasa si iti creste pofta de dulce. Nu te repezi la prajituri sau ciocolata, ci ia o lingurita de miere. Hidrateaza-ti organismul cu apa plata sau ceai. Daca sanatatea iti permite, ar fi bine sa bei din cand in cand cate un pahar de vin alb.