Luni dimineață, Simona Halep s-a îmbarcat în zborul către Miami pentru a lua parte la primul turneu după o pauză de o an și jumătate. Românca în vârstă de 32 de ani a primit un wild card pentru a participa la turneul din SUA. TAS a redus suspendarea inițială de la patru ani la nouă luni. Simona Halep a jucat ultimul meci oficial în august 2022. Atunci, tenismena a fost eliminată în primul tur al US Open, lucru care a dus la ieșirea sa din topul WTA.
Fostul număr 1 mondial este sigură în forțele ei. Simona Halep consideră că va reintra în clasamentul Asociației Tenisului Feminin (WTA) pe data de 1 aprilie 2024. Turneul Miami Open se desfășoară în perioada 19 martie- 31 martie 2024.
“Nu ştiu ce va fi, am emoţii, dar mă bucur că revin pe teren. Când mi-am făcut bagajul, parcă nu ştiam ce să-mi mai pun geantă. Vreau să văd cum mă simt, e un turneu bun, mi-a plăcut mereu. Vreau să iau săptămână după săptămână şi să văd cum îmi revin în formă. Va fi dificil“, a declarat sportiva înainte de plecarea în SUA.
Tenismena a călătorit la Miami alături de mama sa, menționând că tatăl și fratele ei i se vor alătura în SUA. Halep a reiterat dorința sa de a participa la Jocurile Olimpice și a menționat că zilele recente au fost obositoare din punct de vedere emoțional.
Turneul de la Miami începe pe 17 martie. După ce a fost eliminată din clasamentul WTA în septembrie 2023 și a pierdut toate punctele, Simona Halep trebuie să facă tot posibilul pentru a reveni în forță în clasamentul primelor 100 de jucătoare din lume. Constănțeanca va aduna puncte importante la Miami, chiar și în ipoteza în care va fi învinsă în primul tur. Astfel, revenirea româncei în clasamentul mondial nu mai ridică nicio îndoială.
Prin participarea la turneul de 1.000 de puncte de la Miami, pentru care a primit un wild card, Simona Halep va fi reintegrată în clasamentul WTA după o perioadă lungă de așteptare. Ea poate obține între 10 și 1.000 de puncte – în cazul unei victorii la Miami Open, ce ar propulsa-o din nou în topul mondial! În cel mai pesimist scenariu, în care ar pierde în primul tur, Simona se va situa în jurul poziției 1.140 WTA program cu date de luni, 1 aprilie.
Iată pe ce locuri s-ar afla sportiva româncă în clasamentul WTA în funcție de punctele pe care le câștigă!
Pentru a se regăsi în Top 100 WTA, Simona Halep este nevoită să câștige turneul de la Miami. Cu toate acestea, pare a fi o sarcină aproape imposibilă, având în vedere că nu a mai participat la niciun meci oficial de pe data de 29 august 2022.