Oana Roman este revoltată. Vedeta și-a arătat nemulțumirea pe rețelele de socializare după o sesiune de cumpărături la Mega Image. Incredibil pe ce a cheltuit 70 de lei! Ce se afla în coșul de cumpărături al Oanei Roman?
Oana Roman și-a arătat Nemulțumirea pe rețelele de socializare cu privire la scumpirile din ultimul timp. Vedeta le-a arătat urmăritorilor ei pe ce a cheltuit suma de 70 de lei la cel mai apropiat Mega Image de casa ei.
„O să vă arăt ce am cumpărat azi de la Mega cu 70 de lei și 48 de bani”, le-a transmis Oana urmăritorilor ei de pe TikTok, acolo unde este foarte activă.
Vedeta a cheltuit 70 de lei pe o listă de cumpărături aparent banală. Aceasta avea în coșul de cumpărături mai multe lactate, câteva iaurturi, o pungă de ciocolată instant și 3 banane.
„1 sticlă de lapte de un litru și jumătate, 1 pachet de unt care atenție, era la reducere 20%, 2 iaurturi cu afine, 4 iaurturi cu căpșuni, 1 pungă de Nesquik și 3 banane. Toate aceste lucruri au costat 70 de lei, adică 14 euro”, a spus Oana Roman.
Oana s-a arătat foarte nemulțumită de valoarea coșului de cumpărături, mai ales că a cumpărat puține produse. Fiica lui Petre Roman susține că i s-a părut foarte scump, mai ales pentru salariile din România.
„Eu acum vă întreb, în Franța, în Germania, în Italia, în Spania, lucrurile astea costă 14 euro? Sau ce poți cumpăra într-o altă țară europeană cu suma de 14 euro? Practic sunt 6 iaurturi, 1 pachet de unt, 3 banane, 1 Nesquik și 1 sticlă de lapte”, a spus nemulțumită Oana Roman.
În secțiunea de comentarii, oamenii i-au ținut partea Oanei Roman. Urmăritorii vedetei se arată și ei nemulțumiți de scumpirile din ultimul timp, dar și de salariile mici din România.
„Ieri după ce am cheltuit 400 de lei la Carrefour ma uitam prin portbagaj când am ajuns acasă…am crezut ca am uitat vreo punga pe acolo…”, „Ideea este că, făcând conversia prețul e cam la fel…dar de ex în Germania dai 15 din 2000 dar în România dai 70 din 2500. acolo e diferența”, „în Spania am cumpărat aseară un iaurt natural de 1 kg, carne de curcan 450 gr, un toast mic integral, 4 felii de șuncă de curcan și 2 avocado mari cu 16,05 euro”, „prețuri de Elveția avem în țară”, „Sunt toate foarte scumpe pentru salariile din RO, dar sa-mi fie cu iertare, în Italia, Spania nu am găsit preturi mai mici așa cum tot aud. Poate doar la produsele ff proaste. Vorbesc de aceleași hipermaketuri”, sunt doar câteva dintre comentariile de susținere ale fanilor Oanei Roman.