Pe 4 septembrie, Ecaterina din Iași a cumpărat o pereche de blugi cu 266 de lei din mall. Ireal ce a urmat a doua zi, când a vrut să-i returneze

Publicat: 23/09/2022 | 11:44

Scandal într-un centru comercial din Iași. Ecaterina a cumpărat o pereche de blugi dintr-un magazin, dar la scurt timp a vrut banii înapoi. Ireal ce a urmat a doua zi, când a vrut să-i  returneze. 

Întâmplarea a avut loc pe data de 4 septembrie 2022. Aflată într-un mall din Iași, Ecaterina și-a cumpărat o pereche de blugi pe care a achitat suma de 266 de lei. Când a ajuns acasă cu noile cumpărături, femeia și-a dat seama că mai are o pereche de blugi asemănătoare, moment în care s-a decis să meargă și să returneze noua pereche.

”Am cumpărat perechea respectivă, am beneficiat de o reducere de la suma de 319 lei. Am achitat cu cardul. Am ajuns acasă și mi-am dat seama că mai am în dulap o pereche asemănătoare și că nu mai aveam nevoie de cea pe care am cumpărat-o”, a povestit clienta.

Vrând să returneze blugii și să recupereze suma de bani aferentă, ieșeanca s-a văzut în fața unei situații neobișnuite. Vânzătoarea magazinului a refuzat să facă schimbul.

Ecaterina a făcut plângere la Protecția Consumatorului

În cele din urmă, femeia s-a decis să reclame cele întâmplate la Protecția Consumatorului și acum este în așteptarea unui răspuns oficial.

”A doua zi, după ce am cumpărat, m-am dus la magazin, în speranța că voi putea să returnez blugii și să recuperez banii. Vânzătoarea mi-a spus că nu face niciun schimb. Am sunat la ei și i-am rugat să-mi dea un document prin care să explice de ce nu se poate returna.

Vezi și: DEZGUSTĂTOR! AMENZI URIAȘE LA TRATTORIA MONZA, DUPĂ CE S-AU DESCOPERIT GÂNDACI ŞI MÂNCARE ŢINUTĂ PE JOS ÎN BUCĂTĂRIE. VIDEO

Mi-a spus că nu este obligată să-mi dea în scris. Am întrebat cine este șef acolo și mi-a spus că se află în Italia. Eu am făcut o plângere și la Protecția Consumatorilor, acum aștept un răspuns”, a mai spus clienta nemulțumită, potrivit BZI.ro

Pe de altă parte, reprezentații magazinului vin cu o alta variantă a celor întâmplate. Managerul magazinului a declarat faptul că Ecaterina a plecat îmbrăcată cu respectiva pereche de blugi, iar returul a venit să-l facă abia după o săptămână, nu a doua zi.

Mai mult de atât, aceasta a menționat că produsul avea urme de purtare și modificări.

„Doamna respectivă a cumpărat într-o zi de duminică. Nu s-a întors a doua zi, ci peste o săptămână. După ce a probat mai bine de jumătate de oră, a plecat îmbrăcată cu respectiva pereche. A venit, la un moment dat, și soacra dumneaei să returneze. I-am explicat clientei că produsul a suferit modificări, că nu putem vinde haine second-hand. Sunt înregistrări video pe care se vede cum clienta a plecat îmbrăcată cu produsul nostru din magazin.

Vezi și: O FEMEIE DIN BRAŞOV ŞI-A COMANDAT ALIMENTE ONLINE, DUPĂ CARE A LUAT ŢEAPA VIEŢII. CÂT A AVUT DE ACHITAT PENTRU DOAR CÂTEVA PRODUSE

Eu nu am ce să fac, este o problemă de etică și educație. I-am spus să meargă la Protecția Consumatorilor. Clienta m-a întrebat dacă oamenii nu mai cumpără haine second-hand. I-am explicat că noi nu vindem așa ceva. Cei de la Protecția Consumatorilor au fost în control, dar nu au constatat nereguli”, a explicat managerul magazinului.

Sursa foto: Facebook.