După o așteptare de 82 de ani de când nimeni nu a mai știut nimic despre existența lui, s-a aflat o mică parte din destinul lui Gheorghe Jidanu. Cum a fost găsit, de fapt? Pe 22 noiembrie 1942, tânărul vasluian a dispărut fără urmă.
Povestea tânărului de 20 de ani începe în anul 1942, atunci când a plecat în cel de-al Doilea Război Mondial. A fost înrolat în bătălia de la Cotul Donului, unde România a pierdut cei mai mulți soldați, 150.000 de victime, în doar câteva zile – dintr-un total de 800.000 de victime înregistrate de țara noastră în cel de-al doilea Război Mondial. Povestea cutremurătoare a lui Ionuț, un tânăr din Vaslui care a fost dat dispărut. Familia acuză că ar fi fost vândut
Fruntașul Gheorghe Jidanu s-a născut pe 8 decembrie 1921 în satul Corni-Albești, comuna Albești. La vârsta de 20 de ani, fiind singurul băiat al familiei, urmează cursurile premilitare, fiind însuflețit de exemplul tatălui său – care și-a apărat țara cu prețul vieții în Primul și al Doilea Război Mondial. În februarie 1942 este încorporat în Regimentul 10 Vânători, iar la 21 septembrie pleacă în război.
Deși au trecut zeci de ani de la sfârșitul celui mai mare război cunoscut de omenire, consecințele acestuia răsună și se resimt prin durerea orfanilor de război și familiile îngenuncheate de durerea provocată în urma pierderii celor dragi. Citește și: Unde a fost găsit copilul de 13 ani care s-a pierdut de colegii lui de clasă, în timpul unei excursii: ”Era epuizat și flămând”
Din păcate, pentru tânărul Gheorghe a fost prima și ultima lui luptă pe front, în regimentul care avea să fie cel mai greu lovit și în totalitate distrus. De atunci nu s-a mai știut nimic de existența lui, însă la 82 de ani distanță – pe baza foii matricole identificată în Arhivele Militare Pitești, în dreptul numelui tânărului din Vaslui este scris ”Dispărut în luptele de la Cotul Donului 22.11.1942, conform Ordinului de Zi 423/1942”. ”Dispărutul” era cel care a murit în timpul luptei, ori a fost luat prizonier, ori nu a fost identificat, ori a fost rănit și a rămas în urmă etc, notează vremeanoua.ro
Bătălia de la Cotul Donului este unul dintre cele mai dramatice momente din istoria României, locul unde 150.000 de soldați au murit, au rămas dispăruți sau au fost luați prizonieri. Printre aceștia se numără și tânărul de 20 de ani din Vaslui – care se află în categoria dispăruților.