Pe 18 august 2000, fetița din imagine a fost dată dispărută la Poliție. În cele din urmă, a fost declarată moartă dar, acum, după 21 de ani, a apărut din senin. Ce s-a întâmplat, de fapt
În anul 2000, în data de 18 august, o fetiță pe nume Brittany Renee Williams a fost dată dispărută la Poliție. Ulterior, aceasta a fost declarată moartă, însă, după 21 de ani, a apărut din senin. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu aceasta?
În luna august a anului 2000, o fetiță de doar șapte ani, pe nume Brittany Renee Williams, a fost dată dispărută la Poliție. Ulterior, a fost declarată decedat, însă, după 21 de ani, a apărut din senin, cu multe cicatrici, dar și cu rezultate ADN care arată că ea ar fi fetița care dispăruse atunci. Aceasta fusese crescută într-un centru de plasament din Henrico, Virginia.
Brittany a reapărut, după 21 de ani
La momentul respectiv, Kim Parker, deținătorul centrului respectiv, ar fi tratat-o pe Brittany de SIDA. După ce a dispărut din centru, s-a presupus, ulterior, că ar fi decedată. Însă, la 21 de ani distanță, a apărut din senin, arată allthatsinteresting.com.
Kaylynn Stevenson din Fort Wayne, Indiana, a avut puține amintiri despre copilăria ei, până în momentul în care a observat un afiș cu o persoană care era dată dispărută, și anume Williams, chip pe care l-a recunoscut imediat: era o „copie fidelă” a ei. Soția ei, Ladajah Kelly, a rămas uimită de asemănarea izbitoare dintre parteneră și fetița dată dispărută în anul 2000. Potrivit NBC12, a făcut un test ADN.
Au săpat în grădina centrului de plasament după rămășițe umane
Rezultatele au arătat o probabilitate de 95,83% că ea ar fi soră vitregă cu Anastasia McElroy, prima fiică a mamei lui Williams, Rose Marie Thompson. Kaylynn nu avea nici SIDA, nici HIV, însă, iar poliția a decis să redeschidă cazul.
Kim Parker, persoana care deținea centrul de plasament, rămăsese, însă, în continuare, suspect principal în acest caz. Aceasta a condus ”Rainbow Kids” și a îngrijit 50 de copii, în anii 1990. Mulți dintre aceștia aveau dizabilități sau probleme medicale. Poliția o interogase pe Kim vis-a-vis de dispariția fetiței, susținând că a trimis-o pe Brittany să locuiască cu două femei din California, însă informația s-a dovedit a fi falsă.
Ulterior, oamenii legii au săpat în grădina unde se afla centrul de plasament, cu ideea de a găsit rămășite umane. N-au găsit. Însă, au descoperit că Parker luase 24.000 de dolari în urma unor beneficii guvernamentale care erau, de fapt, destinate copiilor adoptivi. A avut 73 de acuzații de fraudă la momentul respectiv.
”Trăia din banii pe care îi lua pentru Rainbow Kids”, spune șeful Poliției.
A descoperit o postare pe internet cu fetița dispărută în 2000
În anul 2003, Parker a fost condamnată la opt ani de închisoare. Iar, în timp ce investigatorii o căutau pe Brittany Williams în California și Virgina, Kaylynn Stevenson locuia în Ohio, alături de părinții ei adoptivi. La vârsta de 7 ani, ea primise, de fapt, numele respectiv.
Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții acolo până s-a căsătorit și s-a mutat la Fort Wayne pentru a-și crește fiica. Abia recent a început să cerceteze arborele genealogic. Își amintea doar numele de „Williams” și s-a gândit să caute pe internet copiii dispăruți în acea perioadă.
„Mi-am amintit numele de familie ‘Williams’. Găsisem fotografia lui Brittany Renee Williams. Mi-am trezit soția din somn și am spus: ‘Acesta sunt eu! Mă cunosc când mă văd. Eu sunt aici!’„ a declarat Brittany.
Chiar dacă are amintiri neclare, își amintește că era hrănită prin intermediul unui tub. Are o cicatrice pe abdomen care a fost căpătată în urma unei intervenții chirurgicale. Mai are o cicatrice pe piept, mai mică, care a căpătat-o în urma purtării unor catetere. Persoana despre care s-a spus că e dispărută și, ulterior, moartă era, de fapt, în viață. A avut frânturi de amintiri despre cum arăta camera în care stătea în centrul de plasament.
FBI-ul a prelevat mostre de ADN atât de la Stevenson, cât și de la McElroy, fără să le comunice identitatea surorii vitrege. După ce rezultatele testelor au ieșit, au rămas uimite: fetița de 7 ani, care dispăruse în 2000, era, de fapt, în viață și a reușit să își cunoască familia.
Sursă foto: captură NBC