PD-L, fara bani, dar cu Traian Ungureanu la Externe
DEZORIENTAT. Emil Boc a scapat complet haturile partidului Disensiuni. Scandalurile din PD-L pe tema viitorului premier si guvern se extind: Colegiul Director de joi a fost amanat pentru azi, plus ca au aparut alte tensiuni interne Bogdan Tiberiu Iacob Bataia pe blana ursului din padure, adica pe fotoliile guvernamentale, ia amploare la PD-L: in timp ce vechii democrati se vad impinsi spre tusa, locul lor e luat de oameni din echipa Stolojan si dintre fidelii „personali” ai lui Basescu, un exemplu fiind editorialistul de casa Traian Ungureanu, care a fost miercuri la sedinta partidului, propus fiind pentru Externe. Alte asemenea nume sunt Mircea Miclea, Bogdan Chiritoiu, Mihai Stanisoara sau Mariana Bitang. Scandal e si din cauza fondurilor de campanie, care cam lipsesc, pentru ca, spun capii partidului, sponsorii traditionali dau tot mai mult din coate si se fac ca ploua, iar vistieria e tot mai goala. Pe de alta parte, expertii de campanie au atras atentia ca asocierea cu Vadim va provoca o indepartare de partid a electoratului urban, singurul pe care mai poate conta PD-L, astfel ca s-a decis rapid comandarea unui megasondaj pentru a se evalua impactul scandalului Vadim asupra intentiilor de vot. Un alt punct fierbinte este plecarea neasteptata a unor membri cu greutate, precum senatorul de Sibiu Nicolae Neagu, care tinea in mana o droaie de sponsori (in frunte cu Distrigaz) si de alesi locali din zona Sibiului si care a fost sapat intens, se spune, de cuplul Raluca si Valeriu Turcan, dezertand finalmente, in favoarea PNL. In fine, ar mai fi de consemnat o racire accelerata a relatiilor dintre Basescu si Vasile Blaga, care, zic gurile rele, s-ar putea lasa cu niste dosare scurse in presa, in perioada urmatoare, in defavoarea celui de pe urma. Una peste alta, exact scandalul de care nu avea nevoie partidul lui Boc intr-un moment in care sondajele incep, in premiera, sa il plaseze pe locul doi, dupa PSD.