Doi bărbați care au fost găsiți morți, luni, la o firmă din Bulevardul Timișoara din Capitală. Aveau 52 şi respectiv 65 de ani și au fost găsiţi fără suflare chiar la firma de materiale de construcţii la care lucrau ca paznici. Doi suspecți au fost reținuți și puși, ulterior, sub control judiciar.
Ancheta este în plină desfășurare, iar ofițerii de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei au început să vizioneze imagini surprinse de camerele de supraveghere instalate în complexul respectiv, unde își au sediul mai multe firme.
Anchetatorii precizează că există filmări cu cei doi paznici, iar imaginile i-au surprins cu doar câteva ore înainte să fie uciși.
Conform unui comunicat emis de Parchetul Capitalei, „în noaptea de 15–16.07.2018, în incinta aceleiaşi fabrici, la nivelul 1 al unei hale dezafectate, cei doi inculpaţi ar fi exercitat acte de violenţă asupra victimelor M.M. şi C.M., agenți de pază care-şi desfăşurau activitatea la obiectivul menţionat, care au provocat căderea acestora la nivelul inferior și lovirea de plan dur, leziunile suferite (traumatism toracic cu multiple fracturi costale, ruptură de splină, traumatism abdominal, ruptură de parenchim renal, respectiv multiple fracturi costale, hemoperitoneu, fractură de bazin) conducând la decesul victimelor”.