Gata cu cluburile de fite, sedintele prelungite de shopping si timpul pierdut aiurea. De cateva saptamani, Marina Dina, asistenta lui Mihai Morar la emisiunea "Rai, da' buni", a inceput sa se antreneze intr-o sala de Local Kombat unde invata de la un antrenor personal cum sa se apere singura.
Marina Dina este cat o mana de om. Are talia mica, cu mult sub 50 de kilograme, si pare atat de plapanda incat cu greu te-ai gandi ca in spatele acestei imagini s-ar ascunde o persoana care, mai nou, este in stare sa se apere si sa-si poarte singura de grija. Transformarea Marinei a avut loc in urma cu doar cateva saptamani, respectiv dupa ce o prietena de-a sa a fost agresata noaptea, in plina strada, de un grup de necunoscuti. Dupa ce a aflat aceasta poveste, vedeta de la Antena 2 s-a speriat atat de tare incat a decis sa ia lectii de autoaparare: „A doua zi aveam sala si il gasisem deja pe Benny, antrenorul meu personal. Ma antrenez o singura data pe saptamana, iau lectii preventiv si sunt sigura ca imi vor prinde bine. O femeie pe tocuri pare vulnerabila, tocmai de aceea vreau sa invat sa parez, dar si sa lovesc corect”, ne-a declarat Marina Dina. Antrenamentele au loc intr-o sala de sport amplasata in zona Politehnicii, iar acestea incep de fiecare data cu exercitii usoare de incalzire, urmate de lovituri in sacul de box, parari cu bratele sau lovituri de picioare. Vedeta de la Antena 2 a invatat sa execute corect aceste miscari de la Benny, un campion de Local Kombat de culoare, de nationalitate romana, care o initiaza in sporturile de autoaparare.