Pavel Bartoș, amintiri din studenție! Cum își câștiga actorul banii în facultate. „Am fost și ospătar, am lucrat și într-un non-stop, am vândut mărțișoare”

Publicat: 23/08/2021 | 14:50

Pavel Bartoș se află de ani de zile în lumina reflectoarelor. Acesta a știut mereu că este făcut pentru actorie și a luptat pentru visul lui. Și-a ales drumul încă din adolescență și nu s-a abătut de la el, chiar dacă nu a fost încurajat în această direcție.

Recent, Pavel Bartoș și-a amintit despre începuturile în carieră și despre vreme studenției. Într-un interviu, actorul a povestit cum și-a început drumul profesional și ce sacrificii a făcut pentru a ajunge unde este astăzi. Deși știa exact că este făcut pentru actorie, Pavel Bartoș a fost nevoit să mintă pe toată lume, inclusiv părinții, până când a intrat la facultate.

 „Nu au dorit, ei voiau doar să intru la o facultate. I-am mințit că dau la Drept pentru că, atunci când spuneam cuiva că vreau să dau la actorie, lumea zâmbea sau mă lua în râs. Nu credeau că poți intra. La acel moment, erau 50 de candidați pe un loc, așa că nimeni nu credea că pot intra la Teatru. I-am mințit pe toți că dau la Drept, inclusiv pe părinți, pentru că ei nu știau să țină un secret.”, a declarat Pavel Bartoș, pentru VIVA.

(CITEȘTE ȘI: PAVEL BARTOȘ, DEZVĂLUIRI DIN CULISELE SHOW-ULUI DE LA PRO TV! CE SE ÎNTÂMPLĂ PE PLATOURILE „MASKED SINGER”)

Pavel Bartoș, amintiri din studenție

După ce a intrat la facultatea pe care și-a dorit-o, Pavel Bartoș s-a bucurat din plin de anii de studenție. Acesta a stat la cămin și unele dintre cele mai frumoase momente le-a petrecut alături de colegii săi.

În facultate, actorul a mărturisit că a trecut printr-o serie de job-uri, pentru a își câștiga banii de buzunar. Nu s-a dat în lături de la nimic și a fost ospătar, a lucrat într-un non-stop și chiar avândut și mărțișoare.

„Cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Am avut niște colegi minunați cu care sunt prieten și astăzi, ne-am avut ca frații. Am avut profesori extraordinari. A fost viața de student pe care aș dori-o oricui. Și poate lucrul care a contribuit cel mai mult la această perioadă feerică a fost că am fost student în cămin. E foarte important! (zâmbește) De aceea, e un sfat pe care-l dau tuturor studenților: mutați-vă la cămin, să stați cu toții la grămadă! Asta este viață.

A fost perioada în care am lucrat și în Teatrul de Păpuși, am fost și ospătar, am lucrat și într-un non-stop, am vândut mărțișoare. Dar am savurat din plin viața de student.”, a mai spus Pavel Bartoș.

(VEZI ȘI: CE SPUNE PAVEL BARTOȘ DESPRE VIAȚA DE FAMILIE. PREZENTATORUL TV ȘI ANCA SUNT CĂSĂTORIȚI DE 18 ANI! CE CARIERE ȘI-AR DORI SĂ URMEZE FIICELE SALE)