Paula Seling, prima antrenoare din istoria “X Factor” România, comentează artiștii cu greutate! Ce spune despre Andra, Delia și Marcel Pavel

Publicat: 29/07/2022 | 14:00

Anul 2012 aducea una dintre cele mai importante reforme pentru televiziunea din România, granzii de la „PRO TV” și cei de la „Intact” împărțindu-și locurile fruntașe, cu formate internaționale, importate pe bani grei. Acum un deceniu își făceau apariția pe micile ecrane emisiuni precum „Vocea României”, „Românii au talent” și „X Factor”, respectând fiecare normele și rigorile impuse de către franciza externă. Prima femeie antrenor de voci a fost Paula Seling, acompaniată de Mihai Morar și Adrian Sînă, în show-ul de la Antene. Acum, Paula Seling, vorbește în exclusivitate pentru CANCAN.RO despre experiența „pionieratului” de atunci, precum și despre vocile preferate ale publicului autohton.

Frecvența spectacolelor Paulei Seling atestă trecerea pe care artista o are în rândul publicului, iar vocea artistei se leagă de numeroase piese de succes. Socotită drept una dintre cele mai pricepute interprete, fosta jurată de la „X Factor” explică ce eforturi presupune performanța în muzică, dar și care sunt cele mai competente voci din industria muzicală românească.

Paula Seling își povestește începuturile în muzică / (Foto: CANCAN.RO)

(NU RATA: DOLIU LA VOCEA ROMÂNIEI. PAULA SELING A ANUNȚAT MOARTEA ANTRENOAREI DE CANTO GABRIELA DUȚESCU)

„S-a prăbușit lumea și m-am enervat foarte tare!”

Paula Seling și-a început dezvoltarea pe plan muzical la o vârstă fragedă și se pare că unul dintre factorii motivanți a fost însuși tatăl artistei, care nu a acordat credit integral fiicei sale. Prin urmare, pe lângă pian, cantautoarea a început să cocheteze și cu reprezentațiile vocale, în adolescență, fapt ce nu a fost tocmai încurajat de către modelul patern al artistei.

„Eu, până la vârsta de 15 ani, am cântat muzică clasică, eram în corul școlii, cu impostație belcanto, de operă, cum se zice în popor. Am încercat să virez un pic spre pop, a băgat tata capul pe ușă și a zis: «Paula, lasă cu vocea, mai bine dă cu pianul!».

Paula Seling a fost motivată de propriul tată să reușească în muzică / (Foto: CANCAN.RO)

S-a prăbușit lumea și m-am enervat foarte tare, pe mine criticile foarte mult mă ambiționează. Bine, la început e jale, e greu, că nu știu, că nu pot, că nu fac.

Și dup-aia mă ambiționez și fac în așa fel încât să obțin rezultatele pe care le vreau. Și în șase luni câștigam primul meu festival pentru copii și tineret la București, unde am luat trofeul. Și i-am zis tatălui meu: «Ha, ai văzut, ai văzut că pot?», ne-a relatat Paula Seling.

(CITEȘTE ȘI: CE ÎȘI REPROȘEAZĂ PAULA SELING ÎN CARIERĂ: „MI-AM LUAT SCATOALCE”. ARTISTA ȘI-A DESCOPERIT „MINUSUL” )

„Andra mi se pare înzestrată nativ…”

Pe lângă povestea ce ar putea inspira generații de viitori artiști, Paula Seling întocmește și o analiză amănunțită a colegilor de breaslă, artiști de marcă.

„Mie Andra mi se pare înzestrată nativ. Și Delia. Mi se pare că și studiază totodată, adică se simte și se simt influențele idolilor. Mie mi se pare că Andra se apropie foarte mult de interpretarea lui Beyonce și a lui Mariah Carey.

Sunt niște repere și e normal să fie așa. Pentru că totul se clădește pe ce deja s-a cumulat stilistic și artistic înainte.

Paula Seling vorbește despre vocile preferate ale românilor / (Foto: Instagram)

Marcel Pavel se vede că studiază foarte, foarte mult. Și el cred că este talent, dar studiază cumva registre ale vocii ce nu se obțin firesc. Uite, Costel Busuioc, de exemplu, dacă vă mai amintiți.

Știu că a fost mândria românilor din Italia, pentru puțin timp, el fiind zidar. El era un talent nativ, care nu a studiat belcanto!”, a mai completat Paula Seling.

(VEZI ȘI: PAULA SELING, FOTOGRAFIE DE COLECȚIE ALĂTURI DE MAMA SA: ”EȘTI ÎNGERUL MEU BUN”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.