Paula Seling a scăpat de kilogramele în plus! Cântăreaţa a dezvăluit tuturor secretul cu care şi-a recuperat silueta
Paula Seling a recunoscut că în perioada facultăţii a cam neglijat felul în care arată, iar asta a făcut-o să cam piardă controlul asupra siluetei sale. Artista spune însă că după ce a terminat cu şcoala s-a reîntors în sala de antrenamente şi, ajutată şi de alimentaţie, a reuşit să-şi recapete formele de dinainte.
”Am un metabolism lent, dar îmi place să fac sport, să alerg. N-am avut timp în ultima perioadă, dar acum mi-am revenit. În perioadele în care am timp să fac sport şi să mă ocup de mine, în perioadele respective sunt ok. Au fost patru ani în care am fost la Conservator nu am avut timp să fac sport şi atunci s-a văzut, am lucrat mult timp cu un campion de fitness, el m-a îndrumat cum să am o viaţă sănătoasă şi din punct de vedere al sportului, dar şi al nutriţiei. Mănânc salate, peşte, fructe de mare şi asta mă ajută. Când sunt pe drum nu prea mănânc, eu şi soţul meu nu mâncăm carne de peste 7 ani”, a declarat Paula Seling.